AFP: UE lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

A.F.
Internaţional / 25 iunie 2024

AFP: UE lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept "istorică", atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP.

"O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, iar o UE puternică nu mai este posibilă fără Ucraina", a declarat premierul ucrainean Denîs Şmîhal în deschiderea negocierilor.

Preşedintele Consiliului European Charles Michel a salutat un "moment istoric".

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu s-a zgârcit în superlative pentru a saluta deschiderea acestor negocieri aşteptate cu nerăbdare de către Kiev, la peste doi ani de la începutul invaziei ruse.

"Negocierile de aderare pe care le deschidem azi (marţi), vor fi riguroase şi exigente", a declarat, la rândul său, ministrul belgian de Externe Hadja Lahbib, a cărei ţară deţine preşedinţia Consiliului UE, din care fac parte statele membre.

"Cu hotărâre şi angajament, suntem încrezători în capcitatea voastră de a ajunge la o încheiere pozitivă", a adăugat ea.

Preşedinta Comkisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a salutat şi ea această "veste bună".

Numai Ungaria şi-a manifestat blamul.

Budapesta a amintit marţi la Luxemburg că Ucraina este încă "foarte departe" de îndeplinirea tuturor criteriilor pentru a se alătura celor 27, potrivit ministrului ungar însărcinat cu Afaceri Europene Janos Boka.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Numai asta ne mai lipseste,

    si atunci PA fonuri ptr. agricultura si alte bunatati 

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
40 de nopţi albe
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb