AFP: Un tribunal de la Stockholm pronunţă verdictul pentru un fost general sirian acuzat de crime de război

A.F.
Internaţional / 20 iunie

AFP: Un tribunal de la Stockholm pronunţă verdictul pentru un fost general sirian acuzat de crime de război

Un tribunal de la Stockholm pronunţă joi verdictul în procesul unui fost general sirian acuzat de crime de război în ţara sa în 2012, el fiind unul dintre cei mai înalţi responsabili militari sirieni judecaţi în Europa, notează AFP.

Mohammed Hamo, în vârstă de 65 de ani şi care locuieşte în Suedia, a fost judecat în primăvară pentru "complicitate" la crime de război între ianuarie şi iulie 2012, acuzaţie care i-ar putea aduce o condamnare pe viaţă.

Instanţa urmează să anunţe verdictul la ora 11.00 (09.00 GMT).

Războiul civil din Siria între regimul lui Bashar al-Assad şi grupuri armate de opoziţie, printre care organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI), declanşat în 2011 de represiunea manifestaţiilor pro-democraţie, a făcut peste o jumătate de milion de morţi şi a fărâmiţat această ţară.

Potrivit acuzării, fostul ofiţer a contribuit, "prin sfaturile şi acţiunea sa", la acţiunile armatei "ale cărei atacuri au fost efectuate sistematic cu încălcarea principiilor distincţiei, prudenţei şi proporţionalităţii".

"Războiul a fost purtat fără discernământ", a declarat procurorul Karolina Wieslander în faţa instanţei la deschiderea procesului în aprilie.

Procurorul a estimat că atacurile armatei au cauzat prejudicii civililor şi bunurilor acestora "în mod disproporţionat în raport cu avantajele militare generale concrete şi imediate la care se putea aştepta".

În calitate de general în fruntea unei divizii armate, Mohammed Hamo a participat la coordonarea acestor operaţiuni şi a furnizat arme unităţilor implicate, potrivit acuzării.

El a negat aceste acuzaţii.

Hamo nu poate fi făcut responsabil pentru acţiunile sale, "deoarece a acţionat într-un context militar şi a trebuit să urmeze ordinele", a declarat curţii avocatul său, Mari Kilman.

Pentru Aida Samani, consilier juridic principal la organizaţia pentru apărarea drepturilor Civil Rights Defenders, în cursul procesului au fost prezentate "dovezi solide".

"Vom vedea ce face tribunalul cu aceste informaţii şi cu aceste dovezi", a adăugat ea.

"Remarcabil în acest caz este că ne aflăm în faţa primului proces privind războiul dus de armata siriană, adică modul în care s-a purtat războiul", a declarat ea, subliniind că niciun tribunal european nu s-a ocupat anterior de această problemă şi de impactul asupra vieţii civililor şi infrastructurii.

La sfârşitul lunii mai, trei înalţi responsabili ai regimului sirian, judecaţi în lipsă în Franţa pentru complicitate la crime împotriva umanităţii şi crime de război, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Instanţa de la Paris l-a găsit vinovat printre alţii pe Jamil Hassan, fost director al serviciilor de informaţii ale forţelor aeriene.

Mohammed Hamo este cel mai înalt responsabil militar sirian care a fost judecat în persoană în Europa.

În martie, un unchi al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Rifaat al-Assad, a fost trimis în instanţă în Elveţia pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii.

Prezenţa sa la proces, a cărui dată nu a fost încă anunţată, este însă incertă, al-Assad revenind în Siria după 37 de ani de exil. În Elveţia o persoană poate fi judecată în lipsa acesteia, în anumite condiţii.

În ianuarie 2022, un fost colonel al serviciilor de informaţii, Anwar Raslan, a fost condamnat în Germania, la Koblenz (vest), la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5689
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9158
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.2067

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb