Agenţii de presă: Liderul Autorităţii Palestiniene afirmă că Hamas ar trebui să predea controlul asupra Fâşiei Gaza

T.B.
Internaţional / 29 iulie 2025

Agenţii de presă: Liderul Autorităţii Palestiniene afirmă că Hamas ar trebui să predea controlul asupra Fâşiei Gaza

Prim-ministrul Autorităţii Palestiniene, Mohammad Mustafa, a declarat că Hamas ar trebui să se dezarmeze şi să predea controlul asupra Fâşiei Gaza, potrivit CNN.

Vorbind la o conferinţă privind soluţia celor două state, organizată la Naţiunile Unite în New York, Mustafa a afirmat: „Hamas trebuie să renunţe la controlul asupra fâşiei şi să predea armele Autorităţii Palestiniene”, conform sursei.

Mustafa a afirmat că „Statul Palestina este singurul deţinător al dreptului de a guverna întreaga Fâşie Gaza” şi a cerut Israelului să se retragă complet din enclavă. El a reiterat că Autoritatea Palestiniană respinge „violenţa şi terorismul sub toate formele sale, inclusiv atacarea civililor”, adaugă sursa citată.

Cererea Autorităţii Palestiniene ca Hamas să cedeze controlul asupra Gazei nu este nouă.

În aprilie, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, i-a numit pe membrii Hamas „fii de câini”, cerând eliberarea ostaticiilor israelieni rămaşi în Gaza şi dezarmarea grupării militante.

Autoritatea Palestiniană a deţinut controlul administrativ asupra Gazei până în 2007. De atunci, Hamas a guvernat Gaza, iar Autoritatea Palestiniană guvernează părţi din Cisiordania.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fii de porci sunt hamasii!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2348
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1215
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.5279

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb