Agenţii de presă: SUA vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina

T.B.
Internaţional / 14 iulie, 06:54

Agenţii de presă: SUA vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite vor trimite sisteme de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina pentru a ajuta ţara să răspundă la atacurile ruse, într-un moment în care relaţiile sale cu preşedintele rus se deteriorează, relatează AFP.

„Le vom trimite Patriot, de care au nevoie disperată”, a declarat Donald Trump, la două săptămâni după ce Washingtonul a anunţat suspendarea unor livrări de arme către Kiev. „Nu am decis încă numărul, dar le vom trimite, pentru că au nevoie de protecţie”, a adăugat el, conform sursei.

Livrarea de arme va face parte dintr-un acord care implică NATO, care va plăti Statelor Unite pentru armele pe care le va trimite Ucrainei, potrivit lui Trump. „De fapt, le vom trimite diverse echipamente militare foarte sofisticate, iar ei ne vor plăti 100%”, a declarat Donald Trump jurnaliştilor, relatează AFP.

Preşedintele american a repetat că este „dezamăgit” de omologul său rus.

„Putin a surprins cu adevărat pe mulţi oameni”

Donald Trump, care la începutul mandatului său a încercat să-l convingă pe Vladimir Putin să negocieze încetarea conflictului, şi-a exprimat din nou dezamăgirea cu privire la intensele atacuri ruseşti care au continuat să lovească Ucraina, fără ca un armistiţiu să fie în vedere. „Putin a surprins cu adevărat pe mulţi oameni. Vorbeşte frumos, iar seara bombardează pe toată lumea”, a declarat Trump, vizibil nemulţumit.

Emisarul american Keith Kellogg urmează să înceapă luni o nouă vizită în Ucraina. Donald Trump a precizat, de asemenea, că se va întâlni luni cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, dată la care a anunţat anterior că va face „o declaraţie importantă cu privire la Rusia”.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Plata o face UE,

    iar noi putem sa n e asteptam la alte masuri de austeritate, 

    stil ordinante "trenulet",dar mult mai pro-european, 

    slava Macron

    slava ukri 

    1. Urmeaza si confiscarea activelor putiniste. Administratia Trump incepe sa inteleaga ca problema Adolf Putin nu se poate rezolva prin vorbarie si prin declaratii de dragoste la telefon.

      Dictatorii astia sunt ca si hienele, daca te simt slab sau prostanac imediat sar sa te muste. Singurul limbaj pe care Putin il intelege este limbajul fortei si al sanctiunilor totale. 

      Putin n-a eliberat nimic, n-a cucerit nimic, totul este distrus pe unde a trecut bocancul rus. Iar Rusia iese din acest razboi nebun mult mai slaba economic si vasala a Chinei. Felicitari presedintelui Xi pentru gandirea strategica, l-a facut pe Putin sclavul lui fara sa traga un glont...

      Partea de economie ruseasca care nu are legatura cu crimele de razboi se chinuie sa-si plateasca ratele la banci. Creditele neperformante ale populatiei si ale firmelor au crescut alarmant... Ministrul rus al economiei vorbeste deja despre recesiunea indusa de dobanzile uriase.

       

      A inceput deja cursa inarmarilor, conventionale si nucleare, si nu cred ca acest lucru o sa fie in favoarea Rusiei si a suzeranului China. Dictatorii astia au muscat mana Occidentului care i-a hranit cu generozitate... Au vrut o lume mai complicata, o sa primeasca o lume foarte complicata...

    Sistemele Patriot nu merg fara rachete, care fac de la 3 pina la 7 milioane dolari bucata si nu prea mai sint in stoc. Sint lansate cel putin doua pentru o interceptie. Pentru salvele de sute de rachete si drone ale rusilor Patriotul este inutil.

    1. Nu lanseaza patrioate pentru dronele iraniene. Alea sunt doar impotriva kinjal si altor rachete supersonice mult mai scumpe decat patriot.

    Cu referire la perioada curentă, Iisus a anunțat: "Când mai târziu veţi auzi despre bătăliile, apoi frământările războiului [acesta este anunțul unui război major care va preceda împlinirea semnului. Luptele regionale se vor transforma în al treilea război mondial], să nu vă înspăimântaţi, pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar împlinirea [semnului = un război nuclear] nu imediat" (Luca 21:9).

    În Cartea lui Daniel citim: "Şi [regele nordului = Rusia începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Daniel 11:27)] se va întoarce în ţara lui cu multe bunuri [1945], iar inima lui va fi împotriva legământului sfânt [ostilitate față de creștini]. El va acţiona [mare activitate în arena internaţională] şi se va întoarce în ţara lui [dezintegrarea Pactului de la Varșovia și a Uniunii Sovietice. Un militar rus s-au întors în ţara lor]. La timpul fixat se va întoarce [Rusia își va recăpăta influența pe care a pierdut-o după prăbușirea URSS. UE și NATO se vor destrăma. Multe țări din fostul bloc estic se vor întoarce la o alianță militară cu Rusia]. Şi va intra la sud [acesta va fi începutul războiului nuclear. Detonatorul va fi conflictul etnic (Matei 24:7)], dar nu va mai fi ca înainte [al Doilea Război Mondial] și mai târziu [aceasta este un avertisment cu privire la un alt război major/global]" (Daniel 11:28,29).  

    Atunci va avea loc o intervenție directă a SUA și război nuclear la nivel mondial (Daniel 11:30a).  

    Aceasta va fi un măcel reciproc. Va fi folosită "o sabie scurtă de mare putere" (Apocalipsa 6:4).

    Acesta va fi și începutul zilei judecății (Apocalipsa 1:10).  

    1. Delirul , ca e religios , ca e ideologic , ramane boala mintii .

      Daca tot stia ca ajungem la Apocalipsa nu mai bine spunea stop joc atunci cand Eva a cules marul? Ce rost a avut tot circul si chinul asta?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3864
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4241
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8331
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.7182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb