Alegeri parlamentare în Norvegia: Laburiştii sunt favoriţi pentru o nouă victorie

T.B.
Internaţional / 8 septembrie 2025

Alegeri parlamentare în Norvegia: Laburiştii sunt favoriţi pentru o nouă victorie

Actualizare - Financial Times: Norvegia riscă să devină „prea bogată”

---

Actualizare - Listhaug atinge cel mai ridicat nivel de popularitate

---

Alegerile parlamentare din Norvegia, începute duminică, continuă şi se încheie luni, iar Partidul Laburist al premierului Jonas Gahr Store este creditat cu şanse mari la o nouă victorie, transmite dpa.

Conform unor sondaje de opinie, blocul de centru-stânga ar putea obţine o majoritate strânsă, iar Partidul Progresului, de extremă dreaptă, ar urma să se claseze pe locul doi, conform sursei.

Store, care conduce în prezent un guvern minoritar, va căuta probabil sprijinul extremei stângi în eventualitatea că laburiştii vor obţine cel mai mare număr de voturi, apreciază dpa, care atrage însă atenţia că alianţele ar depinde de politica privind clima, care a fost unul din principalele subiecte în campania electorală, relatează sursa citată.

Petrolul şi gazele rămân principala sursă de venituri a Norvegiei, dar partidul ecologist MDG, cotat la 7% din preferinţele alegătorilor, cere încetarea explorării resurselor respective. Laburiştii sunt împotriva unei astfel de măsuri; pe de altă parte, Store ar putea avea nevoie de susţinerea MDG.

Esenţiale pentru o victorie a Partidului Laburist sunt, potrivit dpa, planurile guvernului de a plafona preţul energiei. Deşi economia norvegiană merge bine faţă de a altor ţări europene, cetăţenii sunt afectaţi de inflaţia în creştere şi de scăderea puterii de cumpărare, observă agenţia citată.

Circa 1,9 milioane de voturi, adică 47% din totalul posibil, au fost exprimate încă de duminică. Luni - considerată ziua oficială a alegerilor - vor apărea în jurul orei locale 21:00 (19:00 GMT) rezultatele primelor exit-polluri privind opţiunile celor aproximativ patru milioane de alegători.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. laburisti sau altii n are importanta, conteaza falimentarea tarii ca cizma rusa falimentara e deja la granită

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb