Autorităţile lituaniene au anunţat marţi că drona rusească descoperită săptămâna trecută pe un teren militar din apropierea oraşului Rukla transporta o încărcătură explozivă de două kilograme, transmite AFP, care afirmă cele ce urmează. Aparatul, de fabricaţie rusească, a pătruns în spaţiul aerian lituanian dinspre Belarus şi a fost găsit pe 1 august în zona de antrenament Gaiziunai, în apropierea unei baze NATO.
Potrivit procurorului general Nida Grunskiene, explozibilul a fost neutralizat la faţa locului. Deşi una dintre ipotezele anchetatorilor este că pătrunderea dronei pe teritoriul Lituaniei a fost accidentală, procuratura nu exclude alte scenarii, care fac obiectul unei investigaţii paralele.
Incidentul a determinat o reacţie fermă din partea guvernului de la Vilnius. Ministrul de externe Kestutis Budrys şi ministrul apărării Dovile Sakaliene au transmis o solicitare oficială secretarului general al NATO, Mark Rutte, prin care cer „măsuri imediate” de consolidare a apărării aeriene. „Este al doilea incident de acest tip în mai puţin de o lună”, a avertizat Budrys, menţionând că astfel de încălcări ale spaţiului aerian au fost semnalate şi de alţi aliaţi.
Oficialii lituanieni susţin că drona este un model Gerbera, folosit frecvent de Rusia pentru a induce în eroare apărarea antiaeriană a Ucrainei. Prezenţa unui astfel de aparat într-o zonă unde este desfăşurat un batalion internaţional NATO ridică întrebări legate de securitatea regională, potrivit sursei citate.
Lituania consideră Belarusul responsabil pentru acest incident şi a avertizat că, în lipsa unor măsuri concrete de prevenire, ar putea adopta „măsuri politice şi de altă natură” drept răspuns. Ministerul Apărării de la Vilnius a anunţat deja că va revizui protocoalele privind interceptarea şi neutralizarea dronelor care încalcă spaţiul aerian naţional.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2025, 20:40)
Aaaaaaaa pai a inceput cotropirea Lituaniei,
noroc ca au plantat (parca astia?) cateva miliarde de mine antipersonal asa ca milioanele de rusi care stau cu piciorul (cizma?) in Lituania vor fi opriti, se aude ca ei fac deja cale intoarsa :-)))))))