Ameţeală de pe urma insuccesului

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 02 februarie

Cătălin Avramescu

În 1930 a apărut, în Pravda, un editorial semnat de însuşi Secretarul-General al Partidului Comunist. Titlul era formidabi -. "Ameţeală de pe urma succesului". Iosif Visarionovici Stalin se plângea acolo că au apărut excese şi exagerări în procesul de colectivizare. Care, pe ansamblu, în opinia lui, fusese un succes ameţitor... Lacrimi de crocodil, desigur. Dictatorul sovietic declanşase colectivizarea, cu ororile sale, iar acum încerca să dea vina pe alţii pentru oalele sparte.

Mi-am adus aminte de titlul din ziarul sovietic zilele trecute, când urmăream ştirile cu privire la scandalul declanşat de Uniunea Europeană în privinţa vaccinurilor împotriva virusului din Wuhan. Doar că, de data aceasta, povestea este, pe linie, una a eşecului.

Să recapitulăm. În Iunie 2020 statele membre cedează Comisiei Europene sarcina de a cumpăra vaccinurile. În vremuri normale, aceasta ar fi trebuit lăsată în competenţa statelor membre, pentru că Sănătatea nu este obiectul politicii unice a Uniunii. Fiecare stat are propriul său sistem şi propriile sale resurse.

La Bruxelles însă lucrurile se văd doar prin ochelarii roz ai ideologiei "comunitare". Şi cum o criză de asemenea proporţii nu trebuia irosită, Comisia Europeană a confiscat încă un atribut al statelor membre.

Nu a fost o mişcare inteligentă. Piaţa vaccinurilor nu este una pe care să o conduci cu biciul politic dintr-un birou. Aşa se face că Uniunea Europeană s-a pomenit, după un an de la începutul pandemiei... că nu are vaccinuri. Ceea ce trebuia să fie un succes ameţitor al birocraţiei de la Bruxelles s-a transformat într-un eşec de proporţii. Care costă foarte multe vieţi omeneşti.

Câteva cifre, pentru ca proporţiile dezastrului să fie clare. Pe 29 Ianuarie Israelul vaccinase 53 la sută din populaţie. Danemarca vaccinase doar... 4,3 la sută. Seychelles vaccinase 31 la sută, Malta doar 5 la sută.

Am început intenţionat cu performerii Uniunii Europene. Lucrurile stau însă mult mai rău când ne uităm la principalele state din UE. Germania a vaccinat, după mai bine de o lună, nici 3 la sută din populaţie. Italia, fix 3. Spania, cam pe acolo. Finlanda, nici atât.

Unele situaţii sunt de-a dreptul halucinante. Luxemburg este una dintre cele mai bogate naţiuni de pe Pământ. Şi, cu toate acestea, nu a vaccinat nici 2 la sută din populaţie. Spre comparaţie, non-comunitara Serbie a vaccinat peste 6 la sută. Emiratele Arabe, peste 30 la sută.

Probabil că sunt cazuri în care de vină este şi guvernul naţional. Franţa lui Macron a eşuat lamentabil în a produce propriul vaccin. Iar pentru ca tacâmul să fie complet a vaccinat abia 2 la sută dintre cetăţeni. Olanda, unde demagogul Rutte îşi cântă ode sieşi de ani buni, a reuşit puţin peste 1 la sută.

Ar fi fost normal, în acest moment, ca cineva să se trezească şi să declare că regele este gol. Dar s-a întâmplat exact pe dos. Administraţia de la Bruxelles a deschis un nou front ideologic. Înfuriaţi de succesul Statelor Unite (peste 8 la sută) şi al Marii Britanii (peste 13 la sută), eurocraţii au revărsat un torent de acuzaţii. Din care nu lipseşte... teoria conspiraţiei. Ideea este că firmele cele rele (capitaliste, se înţelege) refuză să livreze vaccinurile. Exact de ce s-ar petrece asta, Comisia Europeană nu a explicat. În fond, vaccinurile au fost livrate micii Islande (4,5 la sută rată de vaccinare), în Samoa (16 la sută) sau Gibraltar (33 la sută).

Suspectez că, în parte, de vină este ostilitatea radicală a administraţiei de la Bruxelles faţă de ideea pieţei libere. Dovadă că acum nu vede altă soluţie decât una autoritară, specifică "economiilor de comandă": blocarea exporturilor. O echipă de comisari europeni a făcut şi o "inspecţie" la o fabrică din Belgia (unde nu a găsit nimic incriminator).

Aici avem o (altă) greşeală de proporţii. Las la o parte că interzicerea exporturilor de vaccin este (probabil) ilegală şi (cu siguranţă) imorală. Problema este că principalele firme şi cele mai capacităţile lor de producţie pentru vaccinurile folosite în UE sunt... din afara Uniunii. Aşa că UE s-ar putea să primească în curând o doză amară din propriul medicament. E greu de crezut că Statele Unite şi Marea Britanie vor asista pasive la aşa ceva. Cum se spune, "bocancul e acum pe celălalt picior"...

Sătule de incompetenţa Uniunii unele state recurg la tot felul de trucuri. Germania şi-a făcut un stoc separat de vaccinuri, ignorând cu bună-ştiinţă regulile stabilite la Bruxelles - pe care le oricum le aplica doar atunci când îi erau pe plac. Ungaria importă vaccinuri ruseşti şi chinezeşti (mai puţin eficiente, din câte se pare). De "strategia comună" începe să se aleagă praful.

Cât despre noi, avem alte probleme, cum ar fi spitale încălzite cu reşouri băgate în priză lângă buteliile de oxigen. Când eşti guvernat de asemenea politicieni este de înţeles că Uniunea Europeană pare o soluţie. Se apropie însă vremea când vom da cu capul de realitate. Activismul politic nu poate substitui mecanismele pieţei.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro