Amonil este somată să plătească datorii de 58 milioane lei, în caz contrar va fi executată silit

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 30 iunie 2009

Combinatul de îngrăşăminte Amonil Slobozia (AMO) a fost somat de către creditori să plătească datorii de 58,03 milioane lei, în cazul neplăţii urmând să înceapă procedura de executare silită, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Astfel, Amonil a fost somată în 26 iunie prin intermediul Biroului Executor Judecătoresc, la cererea Chemgas Holding Corporation SRL, sucesorul asupra creanţelor Riverside Development Limited, ca în termen de o zi de la data primirii somaţiei să plătească suma de 58,03 milioane lei, în această sumă fiind incluse şi cheltuielile aferente executării silite sau onorariul executor judecătoresc.

"Conform somaţiei, în caz de neconformare se va proceda la executarea silită prin urmărirea imobilelor care au fost atribuite prin titlurile executorii menţionate anterior sau pe drepturile de arendă", potrivit comunicatului Amonil.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2786
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5823
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1522
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.8097

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb