ANAF a elaborat procedura de aplicare a acordării eşalonării la plată

A.P.
Macroeconomie /

ANAF a elaborat procedura de aplicare a acordării eşalonării la plată

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat miercuri că a elaborat proiectul de ordin al preşedintelui agenţiei pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central, potrivit News.

"Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a elaborat proiectul de ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central. Modelul de cerere se regăseşte în Anexa nr. 1 a procedurii. Cererile depuse de contribuabili, atât înainte, cât şi după publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României, sunt analizate de organele fiscale centrale în vederea soluţionării", arată ANAF.

Cererile vor putea fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, după publicarea ordinului in Monitorul Oficial al României.

"Încă de la declanşarea crizei sanitare în România de acum nouă luni, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au înţeles dificultăţile cu care se confruntă companiile în asigurarea lichidităţilor atât de necesare continuării activităţii şi pentru menţinerea salariaţilor. MFP şi ANAF au apreciat ca primordială sănătatea populaţiei şi a mediului de afaceri, sens în care au creat un mecanism de sprijinire a contribuabililor de bună credinţă oferind un pachet de măsuri fiscale, inclusiv amânarea plăţii obligaţiilor bugetare, pentru ca aceştia să nu resimtă puternic efectele negative ale pandemiei. În plus, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au înfiinţat veritabile nuclee de specialişti, care au fost în strânsă legatură cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi care au muncit intens pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor online pentru a fi accesibile şi intuitive, astfel încât contribuabilii să treacă cu bine peste această perioadă dificilă, să rămână sănătoşi atât ei, cât şi familiile şi afacerile lor", menţionează ANAF.

"Proiectul de ordin a fost elaborat în vederea reglementării procedurii ce trebuie aplicată în mod unitar atât de către contribuabili, cât si de către organele fiscale. De asemenea, prin proiectul de ordin au fost elaborate şi modele de formularele utilizate de organele fiscale pentru soluţionarea cererilor depuse de mediul de afaceri", precizează ANAF.

Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au elaborat noi măsuri fiscale în vederea sprijinirii mediului de afaceri, aprobate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 181/2020.

Una dintre principalele facilităţi fiscale este eşalonarea la plată simplificată, care se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni, pentru obligaţiile bugetare datorate după declararea stării de urgenţă.

Adoptarea acestei facilităţi a vizat susţinerea conformării la plată şi menţinerea lichidităţilor financiare pentru revitalizarea activităţii contribuabililor, ca efect al crizei sanitare.

Condiţiile de acordare ce trebuie îndeplinite debitor sunt: să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare; să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală; să nu se afle în procedura faliment; să nu se afle în dizolvare; să aibă depuse toate declaraţiile fiscale; să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Codul de procedură fiscală.

ANAF precizează care sunt avantajele accesarii eşalonării la plată simplificate.

"Este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgenţă, în vederea susţinerii conformării voluntare la plată pentru obligaţiile acumulate în perioada de criză sanitară. Reprezintă o procedură simplificată de acordare a eşalonarii la plată, pentru contribuabilii care si-au achitat obligaţiile fiscale datorate până la data intrării în starea de urgenţă. Se acordă numai în baza unei cereri la care se poate ataşa o propunere de grafic, fără a fi depuse alte documente. Termenul de soluţionare este de cel mult 5 zile", precizează ANAF.

De asemenea, se suspendă executarea silită pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată; nu se constituie garanţii; nu se consideră a fi restante obligaţiile bugetare pe perioada eşalonării la plată; pe perioada eşalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligaţiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată.

Mai mult, se poate solicita, de două ori pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, modificarea eşalonării la plată prin includerea în eşalonare a obligaţiilor ce constituie condiţie de menţinere a valabilităţii acesteia.

Se poate menţine eşalonarea la plată pierdută, de două ori pe perioada de valabilitate a eşalonarii la plată.

Un alt aspect pe care îl vizează eşalonarea simplificată este acela că această facilitate fiscală poate fi accesată şi de către debitorii care au în derulare eşalonări la plată acordate potrivit Codului de procedură fiscală, prin depunerea unei cereri la organul fiscal. Astfel, în cazul acestora se poate acorda eşalonarea la plată pe o perioadă de maxim 12 luni, numai pentru obligaţiile bugetare datorate după declararea stării de urgenţă, condiţiile mai sus menţionate fiind aplicabile şi în cazul lor.

Totodată, OUG nr. 181/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020, mai prevede prelungirea măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020, precum şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020, până la data de 25 decembrie.

"Nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere conform Codului de procedură fiscală, pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate până la data de 25 decembrie 2020. Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, potrivit legii, obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate până la data de 25 decembrie 2020. Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită, prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, precum şi a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanţe naţionale", arată ANAF.

De asemenea, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi, conform Codului de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate până la data de 25 decembrie 2020. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate.

"Se suspendă condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată acordate potrivit legii. Aceste condiţii se consideră îndeplinite dacă debitorii achită obligaţiile aferente în termen de 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor măsuri fiscale. Pentru obligaţiile care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, contribuabilii pot solicita modificarea eşalonării la plată, cu condiţia ca cererea să fie depusă până la expirarea termenului menţionat la pct. 5, prevederile art. 195 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod corespunzător", arată ANAF.

Obligaţiile bugetare care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eşalonare, nu sunt considerate obligaţii fiscale restante.

Un alt avantaj este extinderea rambursării TVA cu control ulterior.

În plus, termenele de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale şi de a cere executarea silită, precum şi cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la data de 25 decembrie 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

18 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0405
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5329
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2202

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro