"Ancodom" construieşte locuinţe de 14 milioane de euro în Braşov

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 1 august 2008

Compania "Ancodom" a început, în Braşov, construcţia a două proiecte rezidenţiale. Investiţia totală este estimată la 14 milioane de euro, fiind asigurată din fonduri proprii şi, parţial, din credite bancare, arată un comunicat de presă remis NewsIn.

Potrivit dezvoltatorului, cele două proiecte, "Pine Garden" şi "Sub Cetate", sunt singurele ansambluri rezidenţiale aflate în construcţie în Centrul Istoric al Braşovului. "Pine Garden" va cuprinde patru clădiri tip vilă, în care vor fi amenajate 48 de apartamente cu trei şi patru camere. Proiectul "Sub Cetate" va fi compus din 36 de locuinţe cu două până la cinci camere. Cele două ansambluri rezidenţiale vor fi finalizate şi predate la cheie până la începutul anului 2010.

Preţul de vânzare al apartamentelor este de circa 1.500 de euro/mp suprafaţă construită. Fiecare apartament va beneficia de cel puţin un loc de parcare acoperit.

Compania "Ancodom" este parte a unui grup de firme din Braşov, cu activitate în diverse domenii: instalaţii electrice, turism, producţie industrială, reprezentanţă moto etc. Grupul de firme este controlat de oamenii de afaceri braşoveni Ion Seche şi Bogdan Drăghici.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2328
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5101
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0498
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.4426

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb