ICT

ANDREI BACIU:"Începând de mâine vom avea încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare"

S.B.
Miscellanea / 03 mai

"Începând de mâine vom avea încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare"

Vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu, anunţă că, de marţi, vor exista încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare, după ce începe vaccinarea prin cabinetele medicilor de familie. Vaccinarea se va face cu serul Johnson & Johnson, în doză unică, informează news.ro.

"Începând de mâine vom avea încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare! Medicii de familie se alătură campaniei anti-covid şi încep imunizarea în propriile cabinete. Le mulţumesc tuturor celor care au acceptat să facă parte din echipa care se luptă în fiecare zi cu pandemia de coronavirus. Serul va ajunge în toate zonele ţării, inclusiv în mediul rural. Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce aşteptăm de mai bine de un an - reîntoarcerea la viaţa obişnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulţi medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit", a scris, luni, pe Facebook, vicepreşedintele CNCAV, Andrei BAciu.

Lista detaliată cu cei 3.035 de medici înscrişi până acum: Mun. Bucureşti (225), Alba (46), Arad (96), Argeş (68), Bacău (63), Bihor (66), Bistriţa (112), Botoşani (41), Braşov (74), Brăila (30), Buzău (85), Călăraşi (63), Caraş Severin (9), Cluj (64), Constanţa (77), Covasna (46), Dâmboviţa (76), Dolj (119), Galaţi (36), Giurgiu (25), Gorj (59), Harghita (59), Hunedoara (39), Ialomiţa (34), Iaşi (191), Ilfov (53), Maramureş (109), Mehedinţi (55), Mureş (130), Neamţ (107), Olt (112), Prahova (70), Satu Mare (58), Sălaj (38), Sibiu (105), Suceava (43), Teleorman (57), Timiş (113), Tulcea (35), Vaslui (37), Vâlcea (29), Vrancea (81).

Baciu precizeză însă că cifrele se schimbă de la o zi la alta

Andrei BAciu a precizat că administrarea vaccinului va fi într-o singură doză, deci nu va fi nevoie de rapel.

"Acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani. Detalii despre acest vaccin găsiţi aici: https://is.gd/sndnW4", a mai transmis vicepreşedintele CNCAV.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Are mare importanta cine e vice presedintele la ABCD sa stim pe cine sa votam, sau ce?

    Mai lasati balta cultul personalitatii! Au trecut niste ani de la revolutie. 

    1. Realitatea e că pozele alea ale lui Andrei Baciu cu viezurele în cap ori în chiloți, făcând reclamă la lenjerie intimă, erau mai apropiate de nivelul de pregătire al său.

    OK : te ciuruiește cu 1 înțepătură !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro