Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat sâmbătă, cu ocazia întrevederii cu senatorul american Chris Murphy, de la sediul Ministerului român al Apărării, că Parteneriatul cu Statele Unite „este fundamental pentru securitatea României şi a întregii regiuni”, potrivit news.ro.
Cei doi oficiali au subliniat importanţa coordonării strânse în cadrul NATO şi a prezenţei militare americane în România, ca element esenţial pentru descurajare şi apărare în sud-estul Alianţei.
Ministerul Apărării Naţionale a informat, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că ministrul Angel Tîlvăr a avut sâmbătă, 21 iunie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, o întrevedere cu senatorul american Chris Murphy, discuţiile vizând consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite în domeniul apărării, în special în contextul provocărilor de securitate din regiunea Mării Negre.
Cei doi oficiali au subliniat importanţa coordonării strânse în cadrul NATO şi a prezenţei militare americane în România, ca element esenţial pentru descurajare şi apărare în sud-estul Alianţei, precizează sursa citată.
„Parteneriatul cu Statele Unite este fundamental pentru securitatea României şi a întregii regiuni. Cooperarea strânsă în plan operaţional, instruirea comună şi proiectele de modernizare a capabilităţilor militare contribuie direct la consolidarea apărării noastre colective”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au scos în evidenţă rolul României ca pilon de stabilitate pe flancul estic al NATO, precum şi angajamentul ţării noastre de contributor activ la eforturile comune de sprijin pentru securitatea regională. Totodată, oficialii au discutat despre impactul ameninţărilor hibride şi al campaniilor de dezinformare, precum şi despre importanţa unui răspuns coordonat, inclusiv în sprijinul partenerilor din regiune.
Senatorul american şi ministrul Apărării au mai abordat subiectul legat de cooperarea în domeniul înzestrării, cu accent pe programele în curs derulate cu partenerul american.
Ministrul Angel Tîlvăr a prezentat progresele înregistrate în achiziţia de echipamente majore şi a subliniat angajamentul ferm al României pentru modernizarea forţelor armate şi creşterea nivelului de interoperabilitate cu aliaţii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2025, 00:11)
Daca vine USR la externe si aparare,
adio parteneriat strategic cu USA,
vom defila cu Franta lui macronica
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2025, 10:50)
Bozgoreala putleristă ne plictisește!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2025, 01:28)
Ce sa stie Mosteanu? Oameni buni! Mosteanu. La aparare. Mosteanu! Doamneeeee!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2025, 09:25)
Ce aveti domnilor cu MOSTEANU. El,fiind un mare bautor de TUICA de PITESTI,care dupa ce o bea ii produce un curaj nebun,o sa trimita armata in UCRAINA si niste spioni romani,il v-a asasina pe PUTIN. Asa ca in loc sa va bucurati ca acest mic NAPULION, o sa va scape de rusi,voi,il injurati. Ca sa fie masa bogata,trebuie neaparat ca USR,sa il desemneze la SANATATE pe VLADUT,care sa va faca moartea mai usoara. BRAVOS NATIUNE.!
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 22.06.2025, 10:50)
Am uitat să mă semnez, dar și pastila.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.06.2025, 11:02)
Asa este nu ma semnez intrucat dupa ce imi iau pastila de potenta,la poarta mea,ar fi coada cu nevestele voastre ipotentilor. Oricum stiu cine esti ,unde stai si ii voi face o invitatie nevestiti,pentru o proba de microfon.!
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 22.06.2025, 11:11)
Sunt un pensionar inutil care nu stie să scrie corect.