APIA nu a autorizat plăţi în valoare de 2,64 milioane lei pentru Protan

F. A.
Materii Prime / 12 noiembrie 2008

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) nu a autorizat la plată suma de 2,64 milioane lei (723.759 euro) pentru concesionarul activităţii de neutralizare deşeuri de origine animală Protan, deoarece societatea nu avea toate autorizaţiile sanitar-veterinare şi de mediu şi nu a prezentat dovada incinerării făinii proteice, potrivit unui comunicat al APIA.

APIA a aprobat şi a solicitat fonduri pentru toate activităţile de neutralizare care au îndeplinit criteriile de eligibilitate. Potrivit legii, APIA poate să autorizeze la plată doar sumele aferente activităţilor desfăşurate prin centrele de colectare/procesare ale concesionarului care deţin autorizaţii sanitar-veterinare şi de mediu.

Astfel, pentru activitatea desfăşurată de Protan în anul 2006, APIA nu a autorizat la plată suma de 2,24 milioane lei (614.470 de euro) din cauza lipsei autorizaţiei de mediu la sucursalele Roman şi Suplacu de Barcău, pentru suma de 1,95 milioane lei, suspendării autorizaţiei sanitar-veterinară la sucursala Ploieşti (suma de 140.927 lei) şi documentaţiilor incomplete cu litigii în desfăşurare la sucursala Gorj (suma de 146.389 lei).

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a efectuat, în perioada 28 februarie 2007 - 20 octombrie 2008, plăţi în valoare de aproximativ 28 de milioane de lei (circa 7,8 milioane de euro) către concesionarul activităţii de neutralizare deşeuri de origine animală Protan, potrivit unui comunicat al APIA.

De asemenea, în cursul acestui an, APIA a autorizat şi a solicitat fonduri de aproximativ 7,3 milioane de lei, din care 3,6 milioane lei (987.000 euro) sunt în curs de decontare, iar pentru suma de 3,72 milioane lei (1,02 milioane euro) nu s-a obţinut avizul financiar din partea controlului financiar preventiv delegat.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5372
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8854
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.9082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb