Aproape şase milioane de lei pentru regularizarea râului Burdea

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 7 aprilie 2008

Aproape şase milioane de lei pentru regularizarea râului Burdea

În zona barajului Beuca-Teleorman, au început lucrările de regularizare a albiei râului Burdea, după alocarea de la bugetul statului a sumei de 5.700.000 lei. Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Teleorman, Gheorghe Velea, a declarat, vineri, că, în acelaşi timp, sunt continuate lucrările la alte obiective hidrotehnice afectate la inundaţiile din anii 2005-2006. Cele mai importante obiective sunt regularizarea râului Vedea, în apropierea localităţii Nenciuleşti şi consolidarea celor două diguri de la confluenţa acestui curs de apă cu fluviul Dunărea.

Şeful SGA a precizat că au fost finalizate studiile de fezabilitate pentru alte zone vulnerabile la inundaţii, în apropierea localităţilor Roşiorii de Vede, Videle şi Salcia, pe râurile Bratcov, Glavacioc şi Călmăţui, lucrările propuse vizând, de asemenea, regularizări ale albiei acestor cursuri de apă.

Potrivit Rompres, în perioada 2006-2007, cu bani repartizaţi de Guvern în regim de urgenţă, au fost efectuate lucrări de reabilitare a unor porţiuni de diguri pe râul Vedea, reparaţii la nodul hidrotehnic Beuca şi regularizări pe râul Burdea şi pârâul Câinelui, în zona Vârtoapele. Valoarea acestor lucrări hidrotehnice depăşeşte 4.150.000 de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0787
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3463
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4106
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8571
Gram de aur (XAU)Gram de aur496.3229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb