Arab News: Hamas a mutat ţinta în negocierile cu privire la ostatici

A.F.
Internaţional / 23 aprilie 2024

Arab News: Hamas a mutat ţinta în negocierile cu privire la ostatici

Gruparea militantă palestiniană Hamas a "mutat ţinta" şi şi-a schimbat cererile în negocierile cu Israelul privind ostaticii, mediate de Egipt şi Qatar, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, potrivit Arab News.

În cadrul unei conferinţe de presă zilnice, Miller a declarat că Statele Unite vor continua să facă presiuni pentru un acord care să ducă la eliberarea ostaticilor luaţi pe 7 octombrie şi la o pauză în luptele din Gaza.

Separat, Miller a declarat că Statele Unite au primit un raport al fostului ministru francez de externe Catherine Colonna privind agenţia ONU de ajutorare a palestinienilor, UNRWA, şi că îl analizează.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Gaza este o fasie de pamant aparata de oameni fara pantofi , puteau fi eliberati de o suta de ori acesti ostatici !

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2786
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5823
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1522
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.8097

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb