Când S&P nu ne-a retrogradat şi Guvernul PSD-Luca Niculescu a preluat puterea
George Marinescu

Cătălin Avramescu

Cristian Pîrvulescu

Mori SavirPiaţa de Capital / 6 noiembrie, 14:46
Fondurile Pilonului II au pierdut vineri la titlurile de stat în lei circa 131 de milioane de lei, adică circa 0,06% din activele lor, deşi indicele S&P 500 al bursei americane scăzuse joi cu 4,4%. Randamentele titlurilor româneşti aproape nu s-au mişcat. Băncile şi fondurile de pensii româneşti deţin 72% din titlurile în lei, iar scăderea burselor a pornit din acţiunile companiilor americane de tehnologie, nu din riscul României. Vineri, după scăderea bursei americane, dealerii primari au cumpărat de la stat obligaţiuni de 275 de milioane de lei la un preţ mai mare decât cel la care băncile din fixingul Băncii Naţionale a României (BNR) se declarau dispuse să cumpere.

Eugen MihăescuMiscellanea / 1 decembrie 2021

În noiembrie 1990 mă aflam la Bucureşti. Nu mai ţin minte cine, de la cabinetul lui Iliescu, mi-a transmis invitaţia de a participa la ceremoniile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale. Un tren întreg cu demnitari urma să se deplaseze noaptea pentru a ajunge în dimineaţa zilei de 1 decembrie la Alba Iulia.
A.M.Piaţa de Capital / 6 noiembrie, 12:41
A.M.Piaţa de Capital / 6 noiembrie, 12:26
A.I.Bănci-Asigurări / 7 noiembrie, 09:30
SORIN ROŞCA STĂNESCUInternaţional / 6 noiembrie, 10:57

Duminică urmează să fie desemnat oficial candidatul de viitor premier. Acesta ar putea fi Benjamin Netanyahu. Sau nu. Mai degrabă nu. Eşecul în ambele camere al republicanilor în Statele Unite se poate transforma într-o undă de şoc de natură să conducă la sacrificarea lui Benjamin Netanyahu. Bătălia din Statele Unite se poate transfera în bătălia politică pentru şefia guvernului Israelului. Şi mai mult decât atât. Este însă posibil ca situaţia să nu se schimbe aşa cum prevestesc gurile rele.
A.M.Companii / 7 noiembrie, 09:18
4. CNBC: OpenAI continuă investiţiile în centrele de date
A.M.Internaţional / 7 noiembrie, 09:09
S.C.Internaţional / 6 noiembrie, 21:00
S.C.Internaţional / 6 noiembrie, 18:31
Alexandru Petrescu, Preşedinte ASFPiaţa de Capital / 6 noiembrie, 17:30
Capacitatea unei economii de a se dezvolta depinde, în mare măsură, de modul în care reuşeşte să transforme resursele financiare disponibile în investiţii, competitivitate şi prosperitate.
L.B.Internaţional / 6 noiembrie, 16:41
S.C.Internaţional / 6 noiembrie, 15:41
L.B.Internaţional / 6 noiembrie, 15:38
L.B.Politică / 6 noiembrie, 15:29
L.B.Companii / 6 noiembrie, 15:26
L.B.Politică / 6 noiembrie, 15:13
S.C.Companii / 6 noiembrie, 14:22
A.M.Anticorupţie / 6 noiembrie, 14:05
A.M.Internaţional / 6 noiembrie, 12:11
A.M.Internaţional / 6 noiembrie, 12:06
A.M.Politică / 6 noiembrie, 12:00
L.B.Piaţa de Capital / 6 noiembrie, 18:47
F.A.Comunicate de presă / 6 noiembrie, 17:01
• Creştere spectaculoasă a rezervărilor de vacanţe în Egipt
L.B.Politică / 6 noiembrie, 16:44
Dan NicolaieCultură / 1 decembrie 2021
George MarinescuPolitică / 1 decembrie 2021
Cornel CodiţăEditorial / 1 decembrie 2021
Cătălin AvramescuEditorial / 1 decembrie 2021
Cristian PîrvulescuEditorial / 1 decembrie 2021
Radu Hanga, Preşedintele BVBPiaţa de Capital / 1 decembrie 2021
Cristina Chiriac, Preşedintele CONAFMiscellanea / 1 decembrie 2021
Marius TiţaInvestiţii Personale / 1 decembrie 2021
A consemnat Mihai GongoroiCompanii / 1 decembrie 2021
A.I.Piaţa de Capital / 1 decembrie 2021
Macroeconomie / 1 decembrie 2021
| 5.3426 | |
| 4.7734 | |
| 5.8335 | |
| 6.4056 | |
| 628.5372 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 10 noiembrie
Piaţa de Capital /Sabin S. Brandiburu - 10 noiembrie
Piaţa de Capital /Sabin S. Brandiburu - 6 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 6 noiembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 5 noiembrie