ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI - EDIŢIE SPECIALĂ1 Decembrie 1918, o zi care a făcut istorie

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Cultură / 01 decembrie 2021

1 Decembrie 1918, o zi care a făcut istorie
Dan Nicolaie

Indiferent de numărul de nemulţumiri adunate într-un an în raport cu autorităţile, politicienii, vecinii, colegii, rudele sau oamenii cu care interacţionăm accidental, de Ziua Naţională există un moment în care suntem străbătuţi de un fior, să-i spunem patriotic, în care apare, fie şi pentru o clipă, posibilitatea unei reconcilieri totale. Ziua Naţională este o bună ocazie pentru toţi cetăţenii acestei ţări să demonstreze că sunt apţi să se unească pentru a face bine câteva lucruri esenţiale. Uneori ne iese, adesea nu, dar important este că avem, an de an, un prilej să ne reamintim că putem fi capabili de lucruri măreţe. Cine nu învaţă din eşecuri sau din victorii are puţine şanse să meargă înainte pe drumul drept. Aşa stând lucrurile, recursul la istorie este fundamental.

Zilele se mai schimbă, inclusiv cele naţionale, dar simbolurile şi patria rămân şi acest lucru este foarte important. Legea numărul 10 din 31 iulie 1990 consfinţea data de 1 Decembrie drept Ziua Naţională a României, acest lucru fiind întărit şi de Constituţia din 1991, articolul 12, alineatul 2. Pentru toţi românii această dată avea o valoare aparte înainte ca legile să întărească acest lucru. La 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi care aveau susţinerea a 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile ţării, a adoptat o Rezoluţiune care consfinţea unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu ţara mamă. "Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă", anunţa Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.

Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia merită să fie reamintită: "I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre. II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal. III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele: 1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc. 2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat. 3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament. 4 Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti. 5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii. 6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus. IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale. V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România. VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acelor naţiuni. VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române. VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei. IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii".

Recunoaşterea internaţională a unirii s-a făcut în mai multe etape. Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria. Recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria. Pe 28 octombrie 1920, s-a semnat Tratatul de la Paris, pe de-o parte de România şi pe de cealaltă parte de Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), care a avut ca scop recunoaşterea unirii României cu Basarabia, dar Japonia a refuzat ratificare, având o înţelegere în acest sens cu Uniunea Sovietică.

Pentru poporul român, 1 Decembrie este ziua în care a venit "primăvara", momentul în care ţara s-a trezit la viaţă după o lungă agonie. La mulţi ani, ţara noastră! La mulţi ani, România!

Nicolaie Iorga: Unirea va trebui consolidată printr-o activitate complexă

Nicolae Iorga ( 5 iunie 1871 - 27 noiembrie 1940; istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, parlamentar, ministru, prim-ministru, profesor universitar şi academician român) s-a aflat în prima linie a celor care au militat pentru unire, şi a fost permanent preocupat de consolidarea statului român unitar: "Mâine, după ce vom hotărî soarta pământurilor, la care ne uităm de atâta vreme, nu cu ochii plini de foame ai cuceritorului sălbatic, lacom de alte ţări, ci cu ochii duioşi ai fratelui care se uită la brazda pe care de două mii de ani fratele său munceşte, cu sudoare amestecată cu sânge, pentru ca, ridicându se de jos, să primească pe faţă loviturile de palme ale stăpânilor săi, când vom fi stăpâni pe aceste teritorii, oare crede cineva că s a isprăvit? Nu! Problema românească face parte dintr o problemă mondială - şi prea o uităm des. Unirea va trebui consolidată printr o activitate complexă, permanentă, profundă, de durată, deoarece una este a ocupa un teritoriu, alta este a l păstra militar şi al treilea lucru, cel din urmă şi cel mai însemnat, este a şti să l menţii". Într-un moment în care existenţa statului român era pusă sub semnul întrebării, Nicolaie Iorga susţinea în Sala Mare a Teatrului Naţional din Iaşi, în anul 1916, un discurs care a făcut istorie: "Se îndreaptă către noi, în acelaşi timp, privirile pline de rugăciune tăcută ale unui popor sfios, care veacuri întregi n-a găsit atât de adeseori cuvinte mari pentru suferinţele lui, dar pe care le-a simţit cu atât mai adânc, cu toată gura sa mută. Se mai îndreaptă, însă, asupra noastră, ochiul de ură al străinului care vrea să ştie cum suferim de rana pe care ne-a făcut-o, şi acestui străin, la urmă trebuie să-i răspundem. Trebuie să-i răspundem că, oriunde am fi, suntem hotărâţi să mergem până la capăt, în credinţa că, dacă s-a ridicat vreodată o religie pe lume, dacă s-a vorbit de dreptate şi ideal, nu se poate, cu nici un chip, ca şi înaintea celei mai sălbatice forţe organizate, să piară drepturile unui popor de a trăi pe pământul în care nu este fir de ţărână care să nu fie acoperit de cel mai nobil sânge. (...) Spre noi se uită astăzi o oştire, Oştirea României, care este moraliceşte întreagă. Este mai mare chiar decât în momentul când întâiul detaşament a sfărâmat cu patul puştii piatra de nedreptate la graniţă. Atunci, om viu lângă om viu, ea reprezintă numai puterea fizică şi încrederea în biruinţă; astăzi cei vii aduc cu dânşii moştenirea sufletească a celor cari au murit pe câmpul de luptă. Precum noi lăsăm la alţii averea şi numele nostru, aceia cari cad pentru Ţară şi viitorul Neamului, îşi lasă sufletul întreg, atât de mare cum era în momentul sacrificiului lor, acelora în mijlocul cărora cad. Cel din urmă soldat cu haina sfâşiată de suferinţele şi răbdările îndelungate faţă de asprimea naturii şi de cruzimea duşmanului, aduce în făptura sa morală pe toţi acei cari nu-i vom mai vedea aievea niciodată. Şi niciodată steagul românesc n-a fost mai mândru decât în momentul când a arătat celei mai superbe alcătuiri militare din Europa că pot merge ţărani fără şcoală, fără arme moderne, înaintea oştirii înzestrată cu tot ce o cultură grozavă şi înverşunată dă sclavilor înarmaţi cari o reprezintă. (...) Poporul românesc se cuprinde din acei cari ţin arma în mână, din acei cari li dau tot sprijinul pentru a o putea întoarce împotriva duşmanului şi în acei cari trăiesc numai spre a admira acest eroism, a-i culege roadele pentru popor şi de a da mâna de ajutor care este trebuitoare pentru a garanta victoria. (...) În colţul acesta unde ne-am strâns, să păstrăm cu scumpătate sămânţa de credinţă şi vom vedea şi noi la rândul nostru dispărând negura stăpânirii străine şi vom putea zice că Petru Rareş, fiul lui Ştefan, că vom fi iarăşi ce am fost, şi încă mai mult decât atât".

Ioan Aurel Pop: Gând trist într-o zi de bucurie

Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a vorbit în repetate rânduri despre importanţa zile de 1 Decembrie. Acum, academicianul susţine că, din păcate, interesul pentru simbolurile naţionale este din ce în ce mai scăzut: "Gând trist într-o zi de bucurie. Odinioară, în perioada formării statelor unitare moderne, simbolurile naţionale stârneau entuziasmul oamenilor, erau afişate peste tot, erau popularizate şi preţuite în interior, mai ales că unii din afară le contestau. Imnurile, drapelele, stemele, zilele de sărbătoare a patriilor încununau o mare operă de construcţie a edificiilor statale, aminteau celor prezenţi de sacrificiile celor trecuţi, trezeau speranţe pentru cei din viitor. Evident, simbolurile erau folosite şi de propaganda oficială, dar lucrul acesta s-a întâmplat de când e lumea, oriunde, cu intensităţi diferite. Dincolo de propagandă, mai rămăsese câte o undă de autenticitate, de simţire colectivă pentru binele public, de încredere în valorile comune. Oamenii de bun simţ ştiau să deosebească propaganda de realitatea genuină. Azi, pe măsură ce înaintăm în această lume, interesul faţă de simbolurile pomenite pare să scadă mereu, aproape pretutindeni. Suntem prinşi în vârtejul treburilor cotidiene presante, luptăm pentru câştiguri băneşti (fiindcă nu putem trăi fără bani, fie ei şi virtuali), ne gândim la crizele (energetică, climatică, politică etc.) iminente, ne mirăm de incompetenţa guvernanţilor şi ne simţim copleşiţi, pe deasupra, de pandemia ce nu mai conteneşte. Ne descumpănesc - dincolo de grijile materiale - «corectitudinea politică» şi anularea culturii tradiţionale. Democraţia şi liberalismul sunt puse sub semnul întrebării, virtuţile clasice blamate, familia repudiată, iar statele naţionale sunt demonizate. Toate acestea se petrec în numele unor idealuri vagi, de tip neomarxist şi «progresist», care promovează un fel nou şi vechi (în acelaşi timp) de egalitarism, în cadre globale obligatorii, în tipare cu refrene de demult, reciclate. Din păcate, ignorarea sau chiar deprecierea simbolurilor decurg dintr-o nepăsare faţă de ceea ce reprezintă ele, adică faţă de ţară. Ce să facem noi, românii, într-o asemenea situaţie? Mulţi ar spune că nu putem face nimic, că nu suntem în stare să facem nimic, că e bine să aşteptăm reacţia celorlalţi, că vom trăi cumva şi noi (cum am mai făcut-o în istorie). Ceea ce este comod, dar nu este salvator pentru noi. Şi, totuşi, am putea da un semn de trezire, din aproape în aproape, am putea arăta că ne pasă şi de noi şi de alţii, ne-am putea îndrepta gândurile şi conduitele, ne-am putea face un pic de ordine prin case, ne-am mai primeni curţile şi ne-am mai strânge la un loc sufletele. Secretul sărbătorilor este adesea apropierea inimilor, înlocuirea monologului cu dialogul, grija faţă de semeni («Şi nu uita, când eşti voios,/Române, să fii bun»). Nu putem schimba noi lumea cea mare, dar pe aceea din jurul nostru o putem schimba într-o oarecare măsură. Când vorbesc de casă, de curte, de cei de lână noi, mă gândesc şi la edificiul cel mare, care este Ţara Românească şi care s-a finalizat în urmă cu peste o sută de ani, la 1 Decembrie 1918. Această ţară este o realitate palpabilă şi nu un simbol, cum este Ziua Naţională. Ziua Naţională - dacă nu suntem porniţi doar pe demolare şi pe hulire - ne ajută să conştientizăm ţara, să ne dăm seama că ţara e opera înaintaşilor clădită prin jertfă de sânge, că e instituţia care ne ţine, ne organizează, ne disciplinează, ne hrăneşte, ne mângâie la greu şi ne ocroteşte. Iar, dacă nu le (mai) face pe toate acestea, nu este vina ţării, a României, ci a noastră. Ţara fără oameni (buni) nu există şi nu poate funcţiona ca patrie. Dacă oricare dintre noi are o zi a lui, în care primeşte cu bucurie felicitări, oare România nu are dreptul la o zi ei, în care noi, românii, să îndreptăm spre ea, cu toţii, preţ de câte-o clipă, câte un gând bun? De Ziua Naţională, în ciuda tristeţii copleşitoare din aceste momente, săptămâni, ani, suntem «condamnaţi» la bucurie. Şi, chiar dacă această bucurie ar fi numai de-o zi, ea poate trezi speranţe şi poate naşte atitudini, acţiuni, fapte. Suntem «condamnaţi» («de lege şi de datini», cum ar spune un poet uitat) să ne bucurăm de Ziua Naţională. Iar dacă nu ne putem bucura, suntem obligaţi de buna cuviinţă să nu hulim. La 1 Decembrie 1918, strămoşii au terminat de făcut o ţară rotundă ca un măr, i-au mulţumit Domnului pentru marea binecuvântare şi şi-au spus că puteau de-atunci muri fericiţi. Nu este vina lor că noi, nevrednicii, nu am păstrat-o aşa cum ne-au lăsat-o. Şi, totuşi, o avem încă. Să ne bucurăm că ea există şi în forma actuală, ştirbită de greşelile proprii şi de planurile celor care au condus lumea în Al Doilea Război Mondial. Fie şi aşa, frântă dinspre Răsărit, România este cel mai mare stat din sud-estul Europei, iar românii - cu toată împuţinarea lor - sunt cel mai numeros popor din aceeaşi arie. Nu reproşăm nimic nimănui, că doar trăim într-o lume globală. Istoria ne învaţă, totuşi, să nu mai discutăm cu nimeni, la masa tratativelor internaţionale, soarta teritoriului nostru naţional şi să ştim că statutul nostru le impune celor care ne conduc demnitate şi le cere onoare. În cântecul cunoscut al studenţilor de pretutindeni, al cărui text se cheamă De brevitate vitae («Despre scurtimea vieţii»), sunt multe lamentări triste privind soarta omului, menit iremediabil să fie dat pământului, să moară (Nos habebit humus). Şi, totuşi, altă soluţie, după cum spun versurile cântecului, nu este decât să ne bucurăm cât trăim. Poate că bucuria ne va îndrepta faptele spre bine. Să luăm aminte şi «să ne bucurăm, aşadar!» (Gaudeamus, igitur!). La mulţi ani, România!"

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Minunat faptul ca vedem in original punctul 1 al declaratiei.

    Inseamna AUTONOMIA pe criterii etnice. Asta este fundatia care sta la baza Unirii. O promisiune incalcata. 

    Suntem in fata unui FALS istoric, a unirii false? Daca actul care sta la baza unirii nu este respectat, atunci si unirea trebuie sa fie un fals in acte, nu?

    Deşi cererea a fost făcută de către un deputat AUR, primarul Gabriel Pleşa de la USR a insistat pe ideea că lucrurile sunt doar civice şi patriotice. De asemenea, a precizat că nu crede că va fi o manifestare politică. „Am atenţionat încă o dată organizatorii să nu se folosească decât cântece patriotice, sloganuri, însemne care se potrivesc pentru Ziua Naţională. Orice altă manifestare împotriva oricui sau orice va fi sancţionată conform legii. Şi cei de la Jandarmerie, care asigură ordinea vor filma şi vor fi prezenţi pe tot parcursul acestui marş. Sper din suflet ca organizatorii să înţeleagă că nu e bine şi nu vreau să politizăm, să transformăm Ziua Unităţii Naţionale într-o astfel de manifestaţie. Sunt convins totuşi că oamenii vor înţelege acest lucru dar, sigur, va trebui să fim foarte atenţi”, a transmis marţi primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa.

    Un tiran la putere. 

    La multi ani Romania !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro