A.S.F. a amânat cu un an obligativitatea aplicării ESEF pentru emitenţii listaţi pe piaţa reglementată din România

Piaţa de Capital / 19 februarie

A.S.F. a amânat cu un an obligativitatea aplicării ESEF pentru emitenţii listaţi pe piaţa reglementată din România

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis exercitarea opţiunii de amânare a aplicării ESEF (European Single Electronic Format) şi a dispus publicarea în procedura de consultare publică, pentru un termen de 10 zile, a unui proiect de regulament privind obligaţia de întocmire de către emitenţii, ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, a rapoartelor financiare anuale în formatul de raportare electronic unic însoţit de referatul de aprobare. De asemenea, Consiliul A.S.F. a hotărât notificarea Comisiei Europene cu privire la intenţia de amânare cu un an a obligativităţii aplicării ESEF pentru emitenţii listaţi pe piaţa reglementată din România, conform unui comunicat remis redacţiei.

Proiectul de regulament prevede printre altele faptul că:

- emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată au obligaţia de a întocmi şi publica rapoartele financiare anuale în formatul de raportare electronic unic prevăzut la art. 153 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru exerciţiul financiar care începe pe sau după data de 1 ianuarie 2021;

- emitenţii pot întocmi şi publica în mod voluntar rapoartele financiare anuale în formatul de raportare electronic unic prevăzut la art. 153 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru exerciţiul financiar care a început pe sau după data de 1 ianuarie 2020.

A.S.F. nu va adopta măsuri de autoritate împotriva societăţilor care nu au aplicat formatul ESEF pentru exerciţiul financiar 2020 până la momentul la care vor intra în vigoare prevederile privind amânarea obligaţiei de aplicare a cerinţelor ESEF cu un an (intrarea în vigoare a regulamentului A.S.F.).

La baza acestei decizii au fost avute în vedere următoarele: potrivit prevederilor art. 153 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare, emitenţii ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată din România au obligaţia de a întocmi rapoartele financiare anuale într-un format de raportare electronic unic ulterior emiterii de către ESMA a unor standarde tehnice de reglementare în acest sens, dar nu mai devreme de data de 1 ianuarie 2020. Această prevedere a fost introdusă la nivelul legislaţiei naţionale în vederea transpunerii actualelor prevederi ale art. 4 alin. (7) din Directiva 2004/109/CE.

Astfel, începând cu exerciţiul financiar 2020, toate rapoartele financiare anuale ale emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată ar trebui să fie pregătite în limbajul xHTML sau Extensible Hypertext Markup Language. În baza aceste obligaţii, raportarea ar trebui să se facă începând cu anul 2021.

În contextul economic generat de pandemia de COVID-19, în cadrul proiectului de modificare a Regulamentului (UE)2017/1129 al Parlamentului European şi al Consiliului European privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de abrogare a Directivei 2003/71/CE (pachetul CMRP), discutat la nivel european, au fost introduse şi unele dispoziţii care vizează posibilitatea amânării aplicării cerinţelor privind formatul electronic unic european (ESEF) pentru rapoartele financiare anuale ale companiilor listate.

Având în vedere modificările propuse la nivelul legislaţiei europene, respectiv introducerea unor dispoziţii care vizează posibilitatea amânării aplicării cerinţelor privind formatul electronic unic european (ESEF) pentru rapoartele financiare anuale ale companiilor listate, A.S.F. a solicitat părţilor implicate (emitenţi, auditori financiari, asociaţii profesionale) punctul de vedere/o evaluare cu privire la oportunitatea adoptării unei astfel de decizii de amânare a implementării cerinţelor de raportare în formatul ESEF cu un an, care să vizeze societăţile listate pe piaţa reglementată din România.

Din datele şi informaţiilor comunicate s-a desprins concluzia că amânarea cu un an a aplicării ESEF pentru emitenţii listaţi pe piaţa reglementată din România este oportună şi necesară, în acest sens fiind invocate o serie de impedimente de natură să afecteze implementarea cerinţelor ESEF, după cum urmează:

- circumstanţele excepţionale cauzate de coronavirus (COVID-19) şi concentrarea resurselor operaţionale asupra nevoilor urgente;

- lipsa de personal angajat specializat în transformarea situaţiilor financiare anuale conform noilor cerinţe;

- existenţa unui număr redus de firme care dezvoltă aplicaţii de acest tip;

- preţurile solicitate de firmele existente pentru conversia situaţiilor financiare în noul format, nejustificat de mari;

- costurile ridicate pentru identificarea şi implementarea unor soluţii IT;

- dificultăţi în identificarea şi contractarea unui furnizor IT care să ofere servicii complete şi viabile;

- erorile de mapare apărute pe parcursul conversiei raportului anual, ce cuprinde situaţiile financiare auditate (inclusiv raportul de audit), raportul administratorilor, declaraţia pe proprie răspundere în noul format iXBRL (Inline eXtensive Business Reporting Language) cerut de ESEF.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Super protecție cyber pentru echipamente de business
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

26 Feb. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0209
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5894
Gram de aur (XAU)Gram de aur228.2335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro