Auto Europa a investit 3,5 milioane euro într-un showroom Renault la Timişoara

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 29 mai 2007

Auto Europa, dealer Renault, Dacia şi Nissan, a investit 3,5 milioane euro pentru un showroom al mărcii franceze la Timişoara, potrivit unui comunicat remis luni de importatorul Renault - Nissan România.

Noua reprezentanţă are o suprafaţă de 6.600 metri pătraţi şi cuprinde, pe lângă showroom, şi ateliere de service, mecanică şi caroserie şi linii pentru inspecţia periodică. De asemenea, tot în noul amplasament funcţionează Renault Business Center - un serviciu specializat dedicat clienţilor de flote şi vehicule utilitare, precum şi un centru de comercializare a vehiculelor de ocazie.

Noul complex deschis de Auto Europa este cel de-al treilea punct de vânzare al dealerului bănăţean care mai avea unul în Timişoara şi altul în Lugoj.

Complexul deschis recent este al 39-lea din reţeaua Renault pe plan naţional. Auto Europa are peste 300 de angajaţi şi a vândut din 2001 şi până în prezent peste 3 500 vehicule Renault. Compania este dealer şi pentru mărcile Dacia şi Nissan.

În primele patru luni ale anului s-au vândut în ţară 8.190 de automobile Renault. Marca franceză are o cotă de 8,4% din piaţa auto românească, fiind devansată doar de Dacia, cu 28,4%.

Renault a vândut anul trecut, în România, 23.500 de automobile, din care 21.395 au fost autoturisme, iar restul vehicule utilitare. Marca franceză a avut o cotă de 7,9% din piaţa auto, ocupând locul doi, după Dacia, care a terminat anul cu 36,3%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3330
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8378
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.2343

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb