Autoritatea britanică de concurenţă plasează Google sub supraveghere specială

A.B.
Internaţional / 11 octombrie, 09:53

Autoritatea britanică de concurenţă plasează Google sub supraveghere specială

Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe din Marea Britanie (CMA) a activat noile sale competenţe legale pentru a reglementa activităţile motorului de căutare Google, desemnând compania cu „statut de piaţă strategică” pentru serviciile de căutare generală şi publicitate online, relatează CNBC.

Decizia vine după o investigaţie de aproape nouă luni, în urma căreia CMA a concluzionat că gigantul american deţine „o putere de piaţă substanţială şi consolidată”. Noua desemnare oferă autorităţii posibilitatea de a impune modificări concrete în modul în care funcţionează căutarea Google pe teritoriul Regatului Unit.

„Am constatat că Google deţine o poziţie strategică în domeniul căutărilor şi al publicităţii bazate pe căutare - peste 90% dintre căutările din Regatul Unit au loc pe platforma sa”, a declarat Will Hayter, director executiv pentru pieţe digitale în cadrul CMA.

Deşi măsura nu echivalează cu o constatare de abatere, ea permite autorităţilor să propună intervenţii pentru stimularea concurenţei. Consultările privind posibilele măsuri vor începe mai târziu în acest an, iar printre opţiunile analizate se numără obligarea Google să asigure o clasificare mai echitabilă a rezultatelor căutării şi să ofere editorilor un control mai mare asupra modului în care conţinutul lor este utilizat, inclusiv în răspunsurile generate de inteligenţa artificială.

CMA a precizat că asistentul AI Gemini al Google nu intră în aria acestei desemnări, însă alte funcţii de căutare bazate pe inteligenţă artificială sunt incluse, conform sursei citate.

Google a avertizat că o parte dintre măsurile propuse ar putea afecta inovaţia şi lansarea de produse noi în Regatul Unit. „Multe dintre ideile discutate ar putea inhiba inovaţia şi creşterea economică, întârziind lansarea de produse într-o perioadă de profunde transformări bazate pe AI”, a declarat Oliver Bethell, director pentru concurenţă la Google.

Compania-mamă, Alphabet, a anunţat luna trecută o investiţie de 5 miliarde de lire sterline (6,8 miliarde de dolari) în infrastructura AI din Regatul Unit, inclusiv construirea unui centru de date de ultimă generaţie în apropiere de Londra. Ministrul britanic de finanţe, Rachel Reeves, a descris proiectul drept „un vot de încredere puternic în economia britanică şi în parteneriatul cu SUA”.

„Pentru ca acest avantaj să continue, Regatul Unit ar trebui să evite reglementări excesiv de împovărătoare şi să înveţe din consecinţele negative observate în alte jurisdicţii”, a adăugat Bethell.

Noile competenţe ale CMA, introduse la începutul anului, sunt destinate „îmbunătăţirii concurenţei pe pieţele digitale şi stimulării inovaţiei şi investiţiilor în economia britanică”. În paralel, autoritatea desfăşoară o altă anchetă privind operaţiunile mobile ale Google.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0851
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3947
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4787
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7713
Gram de aur (XAU)Gram de aur566.1560

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb