Autorităţile au decis: spectatorii revin în tribune la finala Cupei României

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 14 mai

Suporterii sportului au motive de bucurie, revenirea în tribunele arenelor este foarte aproape. Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că 22 mai va fi o zi importantă deoarece toţi miniştrii vor ieşi în stradă pentru a susţine campania de vaccinare, iar finala Cupei României va avea loc tot atunci şi va fi un eveniment cu spectatori: "Vaccinarea continuă. Tot Cabinetul de miniştri iese în stradă pe 22 mai. Tot pe 22 mai se joacă şi finala Cupei României, e un eveniment în care vom avea spectactori. Sper să ajung şi eu acolo. O zi importantă - 22 mai Guvernul în stradă şi Cupa României".

La rândul său, vicepremierul Dan Barna a vorbit despre finala Cupei României la fotbal de pe 22, primul eveniment pilot cu public pe stadion, dintr-o serie mai amplă: "Am avut, la Palatul Victoria, consultări pe acest subiect cu reprezentanţii federaţiilor sportive din România: Răzvan Burleanu - FRF, Cristian Romanescu - Tenis de Masă, Alexandru Dedu - FRH, Alin Petrache - FRR şi Florin Florea - Atletism, Mihai Covaliu - COSR, colegul meu deputat Tudor Pop, preşedintele Comisiei pentru tineret şi sport din Camera Deputaţilor, şi Elena Tudose, secretar de stat şi reprezentant în comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate. Propunerile certe pentru ca iubitorii sportului să poată fi din nou în public la evenimente, chiar dacă acest lucru este posibil pentru moment la o capacitate mai redusă, sunt de a organiza competiţiile sportive astfel încât să se poată efectua verificările pentru persoanele vaccinate sau persoanele cu test negativ certificat, dar şi de a susţine vaccinarea rapidă a tuturor sportivilor în perioada imediat următoare". El a mai anunţat că a primit promisiunea că, la nivel de federaţii sportive, Guvernul va avea susţinere pentru creşterea ratei de vaccinare împotriva COVID-19 şi promovarea acesteia în rândul sportivilor, alături de care se va implica activ în viitorul imediat în evenimente publice de vaccinare: "I-am propus chiar acum premierului în şedinţa de guvern să urgentăm demersurile pentru organizarea primului eveniment pilot cu public pe stadion după 14 luni de absenţă: finala Cupei României la fotbal de pe 22 mai. Am decis împreună că acest meci - fanion va fi organizat cu sprijinul tuturor instituţiilor implicate şi apreciem sprijinul activ şi profesionist al Federaţiei Române de Fotbal. Susţin cu toată energia şi alte asemenea evenimente sportive pilot şi maratonul pentru normalitate, am încredere că există susţinere şi la nivelul coaliţiei şi la Ministerul Tineretului şi Sportului, pentru a ne putea bucura împreună, din nou, de clipe de normalitate şi fericire alături de cei dragi şi de prieteni".

Universitatea Craiova va întâlni Astra Giurgiu în finala Cupei României la fotbal, în data de 22 mai, pe Stadionul "'Ilie Oană'' din Ploieşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

22 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9253
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7465
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.9350

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro