Cele trei Autorităţi Europene de Supraveghere Financiară - EBA, ESMA şi EIOPA - au emis la 6 octombrie un avertisment comun adresat consumatorilor privind riscurile şi protecţia limitată asociate anumitor categorii de criptoactive şi furnizori din acest sector, informează BNR, printr-o analiză semnată de Cristian Bichi.
Documentul urmează unor avertismente similare din 2018, 2021 şi 2022, însă vine în contextul aplicării Regulamentului privind pieţele criptoactivelor (MiCA), intrat complet în vigoare la 30 decembrie 2024. Deşi acest cadru european aduce o reglementare mai clară a pieţei, autorităţile subliniază că majoritatea criptoactivelor rămân volatile şi extrem de riscante, iar protecţia consumatorilor este, în continuare, limitată.
Potrivit avertismentului, nu toate criptoactivele şi serviciile asociate se bucură de acelaşi nivel de reglementare, iar diferenţele pot genera confuzie în rândul consumatorilor. Chiar şi în cazul criptoactivelor reglementate, preţurile pot înregistra fluctuaţii extreme, iar riscurile de lichiditate pot face dificilă vânzarea acestora la momentul dorit. Totodată, informaţiile înşelătoare, în special cele propagate pe reţelele sociale, fraudele, escrocheriile şi atacurile cibernetice rămân o ameninţare reală pentru investitori.
Protecţia oferită de Regulamentul MiCA este mai restrânsă decât cea aferentă produselor financiare tradiţionale, neexistând o schemă de compensare a pierderilor. În plus, pentru serviciile oferite de firme din afara Uniunii Europene, nivelul de protecţie poate fi semnificativ mai redus sau chiar inexistent. Autorităţile atrag atenţia şi asupra complexităţii acestor produse, care îngreunează înţelegerea riscurilor implicate şi evaluarea valorii reale a activelor digitale.
AES recomandă consumatorilor să analizeze cu atenţie caracteristicile produselor în care intenţionează să investească, să verifice dacă furnizorul este autorizat în Uniunea Europeană - informaţie disponibilă în registrul public ESMA - şi să se asigure că dispozitivele folosite pentru achiziţionarea şi stocarea criptoactivelor sunt sigure.
Pentru o mai bună înţelegere a cadrului MiCA, avertismentul este însoţit de o fişă informativă („factsheet”), disponibilă şi în limba română, care explică principalele tipuri de criptoactive, regimul juridic aplicabil şi nivelul de protecţie aferent fiecărei categorii.
Opinia Cititorului