Autorităţile germane accelerează investigaţia deputatului AfD Maximilian Krah

A.B.
Internaţional / 11 septembrie 2025

Sursa foto: Captură X

Sursa foto: Captură X

Justiţia germană a ridicat joi imunitatea parlamentară a deputatului de extremă dreapta Maximilian Krah şi a declanşat percheziţii simultane în Berlin, Dresda şi Bruxelles, cu sprijinul Eurojust şi al autorităţilor belgiene, transmite AFP, care afirmă cele ce urmează.

În vârstă de 48 de ani, Krah, membru al aripii radicale a AfD, este vizat de o anchetă pentru sume primite din China în perioada mandatului său de europarlamentar. Potrivit Spiegel, între 2019 şi 2023 ar fi încasat peste 50.000 de euro de la companii apropiate fostului său colaborator Jian Guo, aflat în prezent în proces la Dresda pentru spionaj în favoarea Beijingului.

Krah a respins acuzaţiile drept „absurde” şi „încercări de intimidare”. Totuşi, partidul său s-a distanţat printr-un comunicat semnat de Alice Weidel şi Tino Chrupalla, care solicită „o anchetă transparentă şi rapidă”, fără a-şi exprima sprijinul explicit pentru deputat.

Fost avocat, Krah este cunoscut pentru declaraţii controversate, între care afirmaţia că „un membru al SS nu era automat un criminal”, declaraţie ce a provocat o ruptură între AfD şi Rassemblement National în Parlamentul European, conform sursei citate.

AfD, creditată cu 20% la ultimele alegeri şi devenită principala forţă de opoziţie din Bundestag, se confruntă astfel cu un nou scandal legat de presupusele legături ale unuia dintre liderii săi cu China şi Rusia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb