"Avicola Crevedia" a afişat o pierdere de 3,53 milioane lei în 2006

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 iulie 2007

Compania specializată în creşterea păsărilor Avicola Crevedia (AVRE) a încheiat anul 2006 cu o pierdere de 3,53 milioane lei (1,04 milioane euro), în condiţiile în unui profit net de 1,44 milioane lei în 2005, rezultatul fiind influenţat de apariţia gripei aviare, a informat, marţi, compania.

În 2006, Avicola Crevedia a înregistrat un rezultat negativ din exploatare, sub forma unei pierderi de circa 3,37 milioane lei, rezultatul fiind influenţat de apariţia gripei aviare, care a generat costuri mai mari de exploatare, se precizează în raportul companiei. Astfel, veniturile din exploatare au fost de 86,9 milioane lei, iar cheltuielile din exploatare s-au ridicat la 90,26 milioane lei. Afacerile Avicola Crevedia au avansat cu 63%, de la 44 milioane lei în 2005, la 72 milioane lei în 2006.

Anul trecut compania şi-a majorat capitalul social cu 3,5 milioane euro şi început derularea unui proiect Sapard, în valoare de 1,8 milioane euro. Avicola Crevedia a cumpărat creanţa de 1,4 milioane euro pe care Piraueus Bank o are asupra firmei TEC România, pentru care Avicola garantează cu bunurile proprii, în scopul stopării executării silite. Acţionarii Avicola Crevedia sunt convocaţi pentru data de 20 august pentru a discuta contractarea unui împrumut de 15 milioane lei de la Raiffeisen Bank sau alte bănci.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0887
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3702
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4644
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8578
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.8925

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb