Avionul care îl transporta pe şeful Pentagonului a aterizat de urgenţă din cauza unei fisuri în parbriz

A.F.
Internaţional / 16 octombrie 2025

Avionul care îl transporta pe şeful Pentagonului a aterizat de urgenţă din cauza unei fisuri în parbriz

Avionul C-32 care îl transporta pe secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a efectuat miercuri o aterizare neprogramată în Regatul Unit din cauza unei crăpături apărute în parbrizul aeronavei, a anunţat Pentagonul, adăugând că şeful apărării americane este în siguranţă, relatează Reuters .

„Avionul a aterizat conform procedurilor standard şi toţi cei aflaţi la bord, inclusiv secretarul Hegseth, sunt în siguranţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, într-o postare pe X.

Hegseth se întorcea dintr-o scurtă călătorie la Bruxelles, unde participase la o reuniune cu omologii din NATO şi alţi aliaţi ai Ucrainei.

Mai târziu, după aterizare, Hegseth a scris pe X: „Totul este bine. Mulţumesc lui Dumnezeu. Continuăm misiunea!"

BBC Verify a urmărit caracteristicile zborului avionului şi a constatat că acesta a început să piardă altitudine în largul coastei de sud-vest a Irlandei. Apoi s-a îndreptat spre est, după ce a coborât la o altitudine de 10.000 de picioare, potrivit FlightRadar24. În acest moment, avionul a început să emită un „cod squawk 7700” pe transponderul său. Aceste coduri sunt transmise pentru a semnala o urgenţă generală la bord, de la defectarea motorului la depresurizare sau o urgenţă medicală.

Nu este prima dată când aeronavele militare americane care transportă înalţi oficiali au probleme mecanice.

La începutul acestui an, un avion al Forţelor Aeriene Americane care îl transporta pe secretarul de stat Marco Rubio la Munchen a fost nevoit să se întoarcă la Washington după ce a întâmpinat o problemă mecanică asemănătoare - o crăpătură apărută în fereastra carlingii.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb