Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după conflictul cu Israel

A.B.
Internaţional / 6 iulie, 10:07

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după conflictul cu Israel

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la o ceremonie religioasă în Teheran, marcând prima sa apariţie publică de la încetarea focului dintre Iran şi Israel, relatează presa internaţională.

În imaginile difuzate de televiziunea de stat, Khamenei, în vârstă de 86 de ani, este văzut îmbrăcat în negru, salutând mulţimea adunată la moscheea Imam Khomeini din centrul capitalei, cu ocazia comemorării Ashura, cea mai importantă zi din calendarul musulman şiit.

„Sângele din venele noastre pentru liderul nostru”, au scandat în cor credincioşii, cu pumnii ridicaţi, în timp ce ayatollahul stătea pe scenă, într-un gest simbolic de revenire în spaţiul public.

În timpul celor 12 zile de război aerian cu Israelul, Ali Khamenei a evitat apariţiile directe şi a transmis doar mesaje preînregistrate. Potrivit unor surse locale, el s-ar fi aflat într-un „loc sigur”, în contextul în care mai mulţi comandanţi militari şi oameni de ştiinţă din programul nuclear iranian au fost ucişi.

Pe 26 iunie, la două zile după încheierea ostilităţilor, liderul suprem a declarat într-un discurs televizat că Iranul „nu se va preda”, în pofida presiunilor venite din partea Statelor Unite şi a preşedintelui Donald Trump.

Ultima sa apariţie publică avusese loc pe 11 iunie, când s-a întâlnit cu parlamentarii iranieni. Două zile mai târziu, Israelul a lansat o campanie militară cu scopul declarat de a bloca Iranul să obţină o armă nucleară - un obiectiv pe care Teheranul îl neagă oficial.

Conflictul s-a încheiat pe 24 iunie, printr-o încetare a focului. Potrivit unui raport al justiţiei iraniene, în urma confruntărilor au murit cel puţin 936 de persoane în Iran, iar tirurile de represalii asupra Israelului au provocat 28 de decese, conform autorităţilor israeliene.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. A iesit un sobolan din bunker

    1. Unul din ei, Putin e tot sub pământ.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb