ICT

Azi expiră termenul de depunere de amendamente la proiectul legii 5G

Miscellanea / 04 mai

Azi expiră termenul de depunere de amendamente la proiectul legii 5G

Azi, 4 mai, expiră termenul de depunere de amendamente la proiectul legii 5G. Proiectul de lege se află în dezbatere în procedură de urgenţă în Camera Deputaţilor. Deputaţii au avut la dispoziţie aproximativ o săptămână pentru studierea proiectului, formarea unei opinii şi depunerea de amendamente. Urmează ca până în 13 mai comisiile de specialitate să înregistreze rapoartele pe marginea proiectului de lege. Dezbaterea extrem de rapidă a acestuia este surprinzătoare, dat fiind impactul său larg şi pe termen lung, ca şi numeroasele observaţii şi recomandări de îmbunăţire a formei sale actuale, apreciază unii specialişti din domeniu. Termenele reduse fac probabilă adoptarea proiectului de lege în forma sa actuală, în condiţiile în care nu va exista timpul fizic necesar pentru organizarea unor consultări de fond cu industria.

Spre deosebire, în Germania, Guvernul federal a prezentat prima variantă a proiectului legii securităţii IT în anul 2019. În urma dezbaterilor cu părţile interesate, aceasta a fost îmbunătăţită, pe parcursul anului 2020 fiind prezentate alte 4 noi variante, înainte de adoptarea de către Guvern la finele anului 2020. Ulterior, în cadrul dezbaterilor parlamentare, proiectul a suferit noi modificări şi completări, fiind adoptat de Bundestag la finalul lunii aprilie. Atenţia acordată noii reglementări în Germania este vizibilă nu doar din timpul acordat consultărilor de fond şi din includerea punctelor de vedere ale industriei, cât şi din faptul că a rezultat o lege de peste 100 de pagini, care cuprinde criterii atât tehnice, cât şi politice, într-o abordare completă şi neutră a construirii viitoarelor reţele 5G. Spre deosebire de abordarea din Germania, consultările din România au avut un caracter mai degrabă formal. Modificările aduse de Guvern formei iniţiale a proiectului au fost minore, numeroasele neclarităţi încă prezente accentuând un sentiment puternic de impredictibilitate pe piaţă. Prin adoptarea rapidă a proiectului de lege de către parlament există riscul ca multe din semnalele de alarmă deja trase de industrie şi specialişti să nu fie avute în vedere şi ca legea să genereze provocări artificiale, care vor trebui gestionate ulterior de operatori, dar cu un cost final pentru utilizatorii români de servicii telecom, mai apreciază sursele citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro