Bănci-Asigurări

20 aprilie 2023
Scandalul Euroins ajunge la Casa Albă

Scandalul Euroins ajunge la Casa Albă

D.T.Bănci-Asigurări / 20 aprilie 2023

Actualizare FACIAS a făcut plângere penală la DNA împotriva conducerii ASF în scandalul Euroins.

---

Actualizare Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR: "Le dorim mult succes vecinilor noştri bulgari în demersurile pe care le fac, dar îi sfătuiesc să nu cheltuiască cei peste 300 milioane euro - banii scoşi din România prin fictivul contract de reasigurare- pentru că îşi vor complica şi mai mult situaţia în care se află."

---

Actualizare Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari: "Nu avem niciun amestec în această poveste."

---

Într-o scrisoare semnată de George Clay Landrith III, preşedintele Institutului "Frontiers of Freedom", şi adresată secretarilor de stat americani Anthony Blinken şi Janet Yellen se solicită sancţionarea conform legii Magnitsky şi practic interzicerea accesului în SUA şi blocarea conturilor pentru un grup de persoane din România care şi-ar fi propus să distrugă unitatea Uniunii Europene şi a NATO, în favoarea Rusiei şi preşedintele Vladimir Putin.

Partea bună a pandemiei: serviciile financiare la distanţă au înflorit

Partea bună a pandemiei: serviciile financiare la distanţă au înflorit

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 aprilie 2023

(Roxana Hidan, vicepreşedinte OTP Bank, într-un interviu realizat de Norel Moise, redactorul şef al revistei Piaţa Financiară) 

"Într-o conciliere este nevoie ca părţile implicate, în momentul în care se ridică de la masa negocierii, să nu aibă senzaţia că au pierdut ceva" "Bancherii trebuie să fie «medicul de familie» la care consumatorii trebuie să apeleze la primul simptom de nelinişte financiară"

Norel Moise: Cum vedeţi evoluţia relaţiei dintre consumatori şi bănci în ultimii ani şi cea a educaţiei financiare, ca ancoră între cele două părţi?

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
EximBank continuă campania de economisire

EximBank continuă campania de economisire

G.D.Bănci-Asigurări / 11 aprilie 2023

EximBank continuă campania de economisire pentru persoane fizice şi lansează Depozitul PLUS, un produs care bonifică cu o dobândă atractivă depozitele noi în lei pe şase luni şi pe cele în euro constitute pe o perioadă de 6 sau 12 luni

Totul este frumos în lumea în care bancherii centrali îşi ascund bine pierderile

EUROSISTEMUL A DEVENIT UN CASTEL DE CĂRŢI DE JOC CONSTRUIT PRIN ÎNCĂLCAREA TRATATELOR EUROPENETotul este frumos în lumea în care bancherii centrali îşi ascund bine pierderile

Călin RecheaZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 aprilie 2023

Călin Rechea

Creşterea accelerată a do­bânzilor din ultima perioadă a determinat apariţia unor pierderi extraordinare la nivelul băncilor comerciale şi băncilor centrale, determinate de scăderea masivă a valorii de piaţă pentru obligaţiunile din portofoliu.

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8792
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo