Regimul tarifar impus de preşedintele american Donald Trump a stârnit volatilitate pe pieţele financiare americane, iar oficialii europeni nu-şi ascund dorinţa ca euro să profite de încrederea tot mai şovăielnică în dolarul american, relatează CNBC, de la care precizăm următoarele.
Dolarul rămâne principala monedă de rezervă la nivel mondial, reprezentând aproape 60% din rezervele valutare globale şi având un rol esenţial în comerţul cu petrol, aur şi alte active. În plus, dolarul serveşte drept ancoră pentru monede precum dolarul Hong Kong-ului şi riyalul saudit.
Pe locul al doilea, la mare distanţă, se află euro, care reprezintă circa 20% din rezervele valutare internaţionale. Indicele dolarului, care măsoară dolarul faţă de un coş de valute majore, a scăzut cu peste 8% de la începutul anului. În acest context, preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a spus săptămâna aceasta că această volatilitate oferă Europei o oportunitate de a creşte statutul internaţional al euro.
”Cooperarea multilaterală este înlocuită de gândirea de tip sumă zero şi de jocuri bilaterale de putere. Există chiar incertitudine cu privire la piatra de temelie a sistemului: rolul dominant al dolarului american”, a declarat Lagarde luni, la Berlin.
Aceasta, a spus ea, ”ar putea deschide calea pentru ca euro să joace un rol internaţional mai mare”. Lagarde a admis însă că reducerea decalajului faţă de dolar ”este departe de a fi garantată”, subliniind că euro ar putea ”câştiga” influenţă globală cu un mix adecvat de politici.
”În primul rând, Europa trebuie să asigure o bază geopolitică solidă şi credibilă, prin angajamentul ferm faţă de comerţul deschis, susţinut de capacităţi de securitate”, a spus ea.
”În al doilea rând, trebuie să ne consolidăm fundaţia economică pentru a face din Europa o destinaţie de top pentru capitalul global, cu pieţe de capital mai profunde şi mai lichide. În al treilea rând, trebuie să ne întărim fundamentul legal, apărând statul de drept şi unindu-ne politic pentru a putea rezista presiunilor externe.”
Lagarde a arătat că un euro cu statut mai puternic de monedă de rezervă ar aduce beneficii precum costuri mai mici de împrumut pentru guvernele europene, protecţie împotriva volatilităţii cursului de schimb şi un scut împotriva sancţiunilor sau a altor măsuri coercitive.
”Pe scurt, ar permite Europei să-şi controleze mai bine propriul destin”, a concluzionat ea.
Şi alţi oficiali ai BCE împărtăşesc optimismul legat de euro, mai ales pe fondul incertitudinilor legate de politica tarifară a lui Trump. Săptămâna trecută, Isabel Schnabel, membră a Comitetului Executiv al BCE, a spus că zona euro ar putea deveni ”un refugiu sigur” pentru investitori, oferind Europei ”o oportunitate istorică de a-şi consolida rolul internaţional”.
Analiştii consultaţi de CNBC au opinii împărţite cu privire la capacitatea euro de a câştiga teren în faţa dolarului.
George Buckley, economist-şef pentru Europa la Nomura, a declarat la CNBC că vede ”potenţial de creştere” pentru euro, în timp ce investitorii caută alternative la dolar.
”Dolarul rămâne cea mai importantă monedă de rezervă din lume... iar euro este încă departe, dar recuperează teren semnificativ, având în vedere tot ce se întâmplă în SUA. Cu siguranţă, va exista un interes sporit”, a spus Buckley.
El a adăugat că investitorii ar putea decide să aloce fonduri în alte active decât dolarul: ”Dacă se gândesc să iasă din dolar, euro este alegerea evidentă - este un bloc comercial uriaş şi clar beneficiază de această situaţie. Noi credem că euro ar putea ajunge la circa 1,20 dolari până la sfârşitul anului.”
Vineri, euro se tranzacţiona la aproximativ 1,13 dolari pe unitate, în creştere cu peste 9% faţă de începutul anului. O eventuală urcare la 1,20 dolari ar însemna un avans suplimentar de aproximativ 6%.
În schimb, Aaron Hill, analist-şef de piaţă la FP Markets, a subliniat pentru CNBC că ”dominaţia dolarului rămâne formidabilă”.
”Chiar dacă euro are în spate greutatea economică a Uniunii Europene, se confruntă cu provocări majore”, a spus Hill, menţionând ”fragmentarea politică din interiorul UE şi dependenţa de cadrele de securitate ale SUA”.
El a adăugat că limitările euro nu vor dispărea prea curând: ”În timp ce datoria SUA în creştere şi noile alianţe globale trebuie analizate, euro nu are coeziunea şi anvergura necesare pentru a contesta supremaţia dolarului pe termen scurt. Deocamdată, dominaţia dolarului rămâne neclintită.”
La rândul său, John Plassard, specialist senior la Mirabaud Group, a declarat marţi la CNBC că, având în vedere ponderea de aproape 60% a dolarului în rezervele globale, ”nu există un concurent real pentru dolar în acest moment”.