BCR va intermedia listarea Sibex, potrivit deciziei luate azi de conducerea bursei sibiene

F. A.
Piaţa de Capital / 12 noiembrie 2009

Banca Comercială Română (BCR) va intermedia listarea Bursei din Sibiu (Sibex) pe propria piaţă la vedere, potrivit hotărârii luate azi de conducerea operatorului de piaţă, care a ţinut cont de notorietatea instituţiei de credit şi de timpul scurt în care se va face listarea, de trei săptămâni.

"În primul rând am luat în calcul o serie de criterii de performanţă, dar şi notorietatea şi credibilitatea. Acestea din urmă au fost mai importante decât costurile listării. De asemenea, BCR ne-a dat cel mai scurt timp pentru listare, de trei săptămâni începând de luni", a declarat, pentru NewsIn, preşedintele Sibex, Teodor Ancuţa.

El a explicat că intenţia Sibex este de a se lista până la sfârşitul anului, întrucât din ianuarie este lansată piaţa spot.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb