BEI şi Metrorex semnează acordul de împrumut pentru tronsonul Drumul Taberei - Universitate

F.A.
Companii #Transporturi / 12 noiembrie 2009

Banca Europeană de Investiţii şi Metrorex semnează azi un acord de împrumut cu o valoare de 395 milioane euro pentru finanţarea tronsonului de metrou Drumul Taberei - Universitate a declarat Gheorghe Udrişte, director general Metrorex.

"Prin acest acord se asigură doar o parte din finanţarea acestui tronson, pentru care au demarat procedurile de licitaţie", a declarat Udrişte.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat recent că reprezentanţii băncii şi-au arătat disponibilitatea de a mări această sumă până la 500 sau chiar 700 milioane euro, cu condiţia ca partea română să aibă capacitatea de a cheltui aceste sume.

Metrorex va aloca 808,69 milioane lei, fără TVA, cost estimat, pentru lucrări structură pe loturile 1 (Râul Doamnei - Parc Drumul Taberei) şi lotul 2 (Parc Drumul Taberei - Academia Militară), secţiuni ale tronsonului Drumul Taberei - Universitate, lucrările urmând să se finalizeze la 12 luni de la data adjudecării contractului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb