BILD AM SONNTAG:  Şeful Departamentului de Cercetare-Dezvoltare al Audi, suspendat din funcţie

Andrei Stan
Companii #Auto / 18 septembrie 2016

Stefan Knirsch, şeful Departamentului de Cercetare-Dezvoltare al Audi, va fi suspendat din funcţie săptămâna viitoare, pe fondul investigaţiei din scandalului emisiilor, a scris publicaţia Bild am Sonntag, care citează surse ce au dorit să-şi păstreze anonimatul, informează Reuters.

Investigaţiile privind scandalul emisiilor, conduse de firma americană Jones Day, au arătat că Stefan Knirsch, membru al Consiliului de Administraţie al Audi, ştia despre utilizarea softului care falsifică rezultatele testelor de poluare la motoarele diesel de trei litri şi a dat declaraţii mincinoase în instanţă, mai scrie publicaţia germană.

Deja conducerea Audi i-a cerut lui Stefan Knirsch să elibereze biroul.

Compania Audi a recunoscut că vehiculele sale diesel cu motor V6 de trei litri utilizează programe software care sunt interzise în SUA.

Purtătorii de cuvânt ai Volkswagen, ai Audi şi ai sindicatului Audi au refuzat să comenteze informaţia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb