Blocul Electoral Patriotic protestează la CEC

I.S.
Internaţional / 28 septembrie 2025

Blocul Electoral Patriotic protestează la CEC

În jurul orei 23:00, în faţa sediului Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, a început un protest organizat de Blocul Electoral Patriotic, condus de copreşedintele Igor Dodon, relatează TVR.

Manifestanţii au scandat împotriva presupuselor fraude electorale, strigând „Nu falsificare!”, şi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de preşedinta Maia Sandu.

Igor Dodon le-a transmis participanţilor că luni va avea loc un nou protest paşnic în faţa Parlamentului de la Chişinău, deschis tuturor celor care doresc să ia cuvântul, fără drapele de partid. „Sperăm împreună să ieşim şi să apăram votul cetăţenilor”, a spus Dodon.

Totodată, copreşedintele Blocului Electoral Patriotic a asigurat că manifestaţiile nu vor degenera în acte de destabilizare. „Am văzut declaraţii ale Poliţiei şi ale altor instituţii de stat şi mă adresez acestora: stimaţi demnitari şi poliţişti, nu încălcaţi legea. Sunteţi în slujba Constituţiei şi a poporului Republicii Moldova. Noi nu vom permite scenarii de destabilizare. Nu speriaţi oamenii şi nu provocaţi”, a subliniat Dodon.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Se vor umple pârnăile cu rusofilii lui Putler... din fonduri europene. :

    E pacat ca protesteaza. In primul rand rezultatul e clar in al doilea rand nu-i lasa pe oamenii Maey Sandu sa ofere prosperitatea europeana mult promisa la popor.

    1. Oamenii văd diferența dintre mizeria trăită sub URSS și ceea ce se întâmplă acum. Noile generații pot trece peste tranziție, lucrând în UE. Deci, mergi la Moscova, sărăkie!

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb