BNR: Credite restante în creştere cu peste 20%, în ianuarie

F. A.
Bănci-Asigurări / 4 martie 2009

Restanţele totale la credite au ajuns la 3,53 miliarde lei (822,7 milioane euro), la 31 ianuarie 2009, în creştere cu 23%, faţă de luna decembrie 2008, ponderea datoriilor neplătite în volumul total al împrumuturilor acordate urcând la 1,7%, potrivit statisticilor BNR.

Restanţele la împrumuturile în lei totalizau 2,07 miliarde lei, în ianuarie, iar cele în valută erau de 340,7 milioane euro

.

Raportat la aceeaşi lună din 2008, volumul total al restanţelor populaţiei şi firmelor a urcat, în ianuarie, cu 178%. Restanţele în lei au crescut în ianuarie cu 197 milioane de lei, faţă de luna anterioară, la 2,07 miliarde lei, iar cele în valută au urcat cu 91,4 milioane de euro, la 340,7 milioane euro. Soldul creditelor acordate de bănci a ajuns la 207,44 miliarde lei (48,5 miliarde euro), în ianuarie, din care 83,87 miliarde lei (19,6 miliarde euro), respectiv 40% erau împrumuturi în lei.

Restanţele la credit, acumulate de clienţii băncilor comerciale sau ai instituţiilor financiare nebancare din Bucureşti, persoane fizice sau companii, totalizau 488,335 milioane lei, la 31 decembrie 2008, în creştere cu 95%, faţă de ianuarie 2008.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb