BRM ar putea introduce tranzacţionarea certificatelor de depozit, în vara acestui an

F. A.
Piaţa de Capital / 2 aprilie 2009

Bursa Română de Mărfuri (BRM) ar putea introduce, în a doua parte a acestui an, un nou instrument de tranzacţionare - certificatele de depozit - care va impulsiona comerţul cu cereale, a declarat, azi, pentru AGERPRES, preşedintele BRM, Septimiu Stoica.

"Ne aşteptăm ca, după intrarea în exploatare a acestui instrument, să avem o explozie a comerţului cu cereale. Sper ca introducerea mecanismului să aibă loc peste câteva luni, în vara sau toamna acestui an, astfel încât să putem beneficia anul acesta de producţia agricolă prin certificatele de depozit", a precizat Stoica.

Preşedintele BRM a precizat că, pentru început, sistemul va funcţiona cu depozitarii reprezentativi din România, companiile multinaţionale, care cunosc acest instrument de pe alte pieţe internaţionale.

"Poate că nu toţi depozitarii se vor licenţia de la început, dar, în mod sigur, cei care vor iniţia aceste operaţiuni vor avea un succes determinant să continue, dar vor impulsiona şi pe alţii să le urmeze exemplul. S-ar putea să fie chiar un moment de cotitură în comerţul cu cereale din România. Pentru început, sistemul va funcţiona cu depozitarii reprezentativi din România, cu companiile multinaţionale, care cunosc acest instrument de pe alte pieţe, dar ulterior şi cu marii depozitari şi producători locali, care la rândul lor au depozite care le folosesc nu numai pentru propriile produse, şi de ce nu, şi cu cei care au spirit antreprenorial. Ei vor descoperi că, având capacitatea de a emite certificate de depozit, sunt mai atractivi în concurenţa dintre depozite", a menţionat preşedintele BRM.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2364
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0575
Gram de aur (XAU)Gram de aur673.5117

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb