BRM:"Noua lege a achiziţiilor publice nu tratează corect pieţele de mărfuri"

A.T.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 05 august 2015

Bursa Română de Mărfuri (BRM) susţine că autorităţile noastre nu au transpus corect prevederile directivei europene privind achiziţiile publice în proiectul de lege postat în dezbatere publică. Specialiştii BRM au făcut referire la capitolul dedicat procedurii de negociere fără publicare prealabilă, unde, în proiectul de lege scrie că autoritatea contractantă are dreptul să aplice această metodă pentru produse reprezentând materii prime cotate la bursele de mărfuri şi achiziţionate prin intermediul acestora.

Conform BRM, textul trebuie reformulat cu precizarea că negocierea fără publicarea prealabilă se aplică şi pentru produsele cotate şi achiziţionate pe o piaţă de mărfuri.

În punctul de vedere al Bursei de Mărfuri transmis ANRMAP (autoritatea care monitorizează achiziţiile publice), se arată: "Deşi directiva europeană vorbeşte de produse cotate şi achiziţionate pe o piaţă de mărfuri, draftul legislaţiei naţionale tratează doar produsele reprezentând materii prime cotate la bursele de mărfuri, deşi în partea explicativă a directivei sunt date cu titlu explicativ şi nu limitativ atât produsele agricole, cât şi materiile prime şi energia electrică. Mai mult, directiva privind achiziţiile publice aduce un plus de lămuriri în ceea ce priveşte utilizarea procedurii de negociere fără publicare prealabilă pentru achiziţia de produse cotate şi cumpărate de pe o piaţă de mărfuri şi anume faptul că această excepţie este posibilă atunci când structura multilalerală de tranzacţionare reglementată şi supravegheată garantează în mod natural preţurile".

Conducerea Bursei de Mărfuri susţine că autorităţile au posibilitatea să detalieze în normele de aplicare informaţiile privind condiţia imperativă de utilizare a procedurii de negociere fără publicare prealabilă în cazul în care produsele sunt achiziţionate direct de pe o piaţă de mărfuri, inclusiv de pe platforme de tranzacţionare pentru mărfuri doar dacă acele platforme sunt reglementate şi supravegheate şi garantează în mod natural preţurile pieţei.

Conform observaţiilor transmise de BRM către ANRMAP, în ultima vreme, odată cu proliferarea burselor de energie electrică şi a celor de gaze în Europa, au apărut instrumente financiare derivate care prevăd la scadenţă livrarea fizică. "O astfel de menţiune în legislaţia achiziţiilor publice va permite autorităţilor contractante să tranzacţioneze contracte futures cu livrare fizică în scopul protejării la variaţii nefavorabile ale preţului pieţei", consideră specialiştii Bursei, care au explicat că aceste operaţiuni (hedging) fac parte din politicile standard de minimizare a riscurilor, obligatorii pentru companiile la care mărfurile reprezintă o pondere ridicată în costuri (companii aeriene, companii de transport rutier şi feroviar, companii ale industriei metalurgice şi siderurgice, etc).

În urmă cu două zile, Ministerul Finanţelor a anunţat că proiectele de legi în domeniul achiziţiilor publice se vor afla în dezbatere publică până la 31 august şi că perioada de dezbatere publică nu a fost niciodată limitată la zece zile aşa cum au acuzat mai multe patronate şi asociaţii, inclusiv AmCham.

Oamenii de afaceri au reclamat multe neclarităţi în legea de bază a achiziţiilor, şi au atras atenţia că autorităţile trebuie să clarifice şi să simplifice criteriile în baza cărora se desemnează oferta cea mai bună din punct de vedere tehnico economic.

Miza acestui pachet legislativ este trecerea de la atribuirea lucrărilor publice în baza preţului cel mai mic la oferta cea mai bună din punct de vedere tehnico-economic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro