Bucharest International Dance Film Festival prezintă în premieră filme, expoziţii VR şi tururi cinematografice ghidate

V.G.
Cultură / 5 septembrie 2022

Bucharest International Dance Film Festival prezintă în premieră filme, expoziţii VR şi tururi cinematografice ghidate

Bucharest International Dance Film Festival 2022 (BIDFF) anunţă programul complet al celei de-a opta ediţii, organizată cu tema (un)safe zones/ zone (ne)sigure, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Structurate în secţiunile dedicate BIDFF Films, BIDFF Shorts, BIDFF Immersive, BIDFF Expand şi BIDFF Community, evenimentele festivalului se vor desfăşura între 8 şi 11 septembrie în opt puncte cheie din Bucureşti.

Potrivit sursei citate, "Bucharest International Dance Film Festival, ediţia a VIII-a" este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional - AFCN şi de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB în cadrul Programului Bucureşti afectiv 2022.

Timp de patru zile intense, BIDFF invită publicul şi artiştii din Bucureşti la mai multe premiere absolute, printre care prima proiecţie în România a celui mai recent film despre David Bowie, "Moonage Daydream" (r. Brett Morgen), 7 filme noi VR, premiate la importante festivaluri internaţionale, prezenţa talentatului artist britanic Omari "Motion' Carter pentru un workshop de film de dans, doi lectori internaţionali marcanţi - Kelina Gotman şi Bogomir Doringer -, dar şi un tur neaşteptat prin Oborul cinematografic, cu scenaristul Adrian Ionescu.

Cu secvenţe de concert şi interviuri inedite, lungmetrajul "Moonage Daydream" (2022) va rula vineri, 9 septembrie, de la ora 19:30, la Cinemax VERANDA. Filmul dezvăluie moştenirea enigmatică a lui David Bowie, unul dintre cele cunoscute staruri rock din toate timpurile şi un simbol cultural pentru generaţii întregi. Realizat de regizorul Brett Morgen - nominalizat la Oscar pentru "Cobain: Montage of Heck" - lungmetrajul se bucură de sprijinul deplin al Bowie Estate şi este considerat de către critici experienţa cinematografică a anului. Producţia a avut premiera la Cannes Film Festival în luna mai şi va fi lansat în SUA începând cu 16 septembrie 2022.

Biletele sunt disponibile pe website-ul Cinemax VERANDA, cu un cost de 25 lei/bilet.

Alte trei premiere cinematografice sunt prezente în cadrul secţiunii BIDFF Films '22.

"Joyland" (r. Saim Sadiq), povestea unei familii şi a unei iubiri imposibile din Pakistanul contemporan, poate fi văzut la Cinema Elvire pe 8 septembrie. "Neptune Frost" (r. Saul Williams & Anisia Uzeyman), o surprinzătoare dramă - muzical - SF-punk, imaginată pe dealurile din Burundi va rula la Cinema Muzeul Ţăranului pe 11 septembrie. Filmul care încheie BIDFF '22 va fi prezentat tot pe 11 septembrie la Cinema Elvire Popesco - parizianul "Rookies" (r. Thierry Demaizière & Alban Teurlai), un documentar impresionant despre impactul dansului în dezvoltarea adolescenţilor, creat de autorii cunoscutelor "Lourdes" şi "Move" (Netflix).

BIDFF Immersive VR "22, o altă secţiune spectaculoasă din cadrul BIDFF, co-organizată împreună cu /SAC @ MALMAISON şi susţinută de Conceptual Lab by Theo Nissim, este deschisă publicului între 9 şi 11 septembrie la /SAC @ MALMAISON - Atelierele Malmaison, cu programare prealabilă. Expoziţia prezintă o selecţie specială de 7 lucrări cinematografice fascinante, create de artişti consacraţi şi premiaţi, care chestionează lumea sigură în care trăim şi ne prezintă realitatea fragilă din zone instabile ale planetei.

BIDFF Shorts '22 aduce 26 de filme de scurtmetraj, ce concurează în cele două competiţii, naţională şi internaţională, pentru care BIDFF oferă premii în valoare de 1500 de euro pentru Cel mai bun film românesc şi Cel mai bun film internaţional. Proiecţiile calupurilor de scurtmetraje din Competiţia internaţională se desfăşoară la Grădina cu Filme - Cinema & More (8 septembrie), Cinema Elvire Popesco (9 & 10 septembrie) şi Cinema Muzeul Ţăranului (10 septembrie), iar accesul se face pe bază de bilete disponibile pe platforma Eventbook. La Competiţia românească, desfăşurată pe 9 septembrie la Fabrica Griviţa, accesul publicului este gratuit.

Juriul BIDFF 2022 este format din este format din Omari "Motion' Carter ( UK), Katia Pascariu (RO)- actriţă, performeră şi activistă cultural şi Monica Stan (RO) - scenaristă şi regizoare.

BIDFF Expand '22, programul de formare al festivalului, invită artiştii şi publicul la patru evenimente coordonate de profesionişti renumiţi în domeniu, ce se vor desfăşura la Centrul Naţional al Dansului. Britanicul Omari "Motion' Carter va conduce Atelierul de videodans Screendance Lab (9 - 11 septembrie) dedicat creatorilor din industria de film şi dans. Publicul este invitat la trei conferinţe remarcabile, cu acces liber: "Provocând genurile. Producţia unui film de dans" (10 septembrie), un dialog profesional între Simona Deaconescu (coregrafă şi regizoare) şi Anda Ionescu (producătoare), "Coreomanie: Scene de extaz şi revoltă" (10 septembrie), prezentată de scriitoarea şi cercetătoarea Kelina Gotman (UK/CA) şi "Un dans al urgenţei" (11 septembrie), o prelegere pentru care vine în România Bogomir Doringer (SRB/NL), curator şi coordonator al departamentului de educaţie şi cercetare al Nxt Museum din Amsterdam.

Detalii despre BIDFF EXPAND şi înscrieri sunt disponibile AICI - http://www.bidff.ro/romana#program-2022

BIDFF Community '22, secţiune în premieră în cadrul festivalului, ne invită împreună cu scenaristul Adrian Ionescu la o plimbare inedită prin legendarul cartier Obor, o zonă bucureşteană cu o istorie culturală bogată: "Tur ghidat prin Oborul cinematografic" (9 - 11 septembrie). Evenimentul poziţionează spaţial punctele cinematografice din cartier şi include un dialog despre fragmente de peisajul Oborului surprinse în producţii cinematografice româneşti din diverse perioade.

Detalii despre tur şi înscrieri pot fi consultate AICI - http://www.bidff.ro/romana#program-2022

Totodată, prin parteneriatul cu Asociaţia ADO - Artă pentru Drepturile Omului, BIDFF Community va desfăşura proiectul "Dans pe film pentru vârsta a patra" la Centrul Rezidenţial pentru persoane vârstnice "Amalia şi Şef Rabin Dr. Moses Rosen", cu o selecţie curatoriată de Paul Dunca/Paula Dunker.

Pe 11 septembrie, la finalul festivalului, BIDFF invită publicul la Gala Premiilor BIDFF 2022, urmată de proiecţia scurtmetrajelor alese câştigătoare în cadrul celor două Competiţii, internaţională şi naţională. Evenimentul va fi prezentat de directorul artistic al festivalului, Simona Deaconescu, alături de o parte din membrii juriului. Spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă în aer liber, la Grădina cu Filme - Cinema & More, câteva dintre cele mai bune producţii cinematografice prezentate în festival, se mai arată în comunicat.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

31 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9221
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5466
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8998
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6028
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5779

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro