Bucureştiul va fi promovat în străinătate pentru discoteci şi cluburi

M.F.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 20 septembrie 2012

Bucureştiul va fi promovat în străinătate pentru discoteci şi cluburi

Bucureştiul va fi promovat în străinătate, începând din luna noiembrie, ca o destinaţie pentru iubitorii de distracţie în cluburi, dar şi pentru obiectivele culturale, şi va avea un brand propriu, a declarat Cristian Bărhălescu, secretar de stat în MDRT. Domnia sa a precizat: "Împreună cu asociaţiile profesionale şi cu Primăria Bucureştiului trebuie ca în perioada următoare să activăm o asociaţie de promovare a Capitalei. Ea este deja înfiinţată, dar în acest moment nu este activă. Ne propunem o mai bună capacitare a hotelurilor, pentru a creşte numărul de turişti care vin să cheltuiască bani şi pentru a atrage pe weekend, în excursii de tip city break. Vrem să promovăm atât obiectivele culturale, dar şi cluburile din Bucureşti, adică turis­mul de distracţie".

Cluburile din Bucureşti vor fi promovate în ţări precum Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania, Ungaria şi Polonia.

Pentru cluburi, segmentul ţintă vor fi tinerii, iar pentru turismul cultural, persoanele de vârsta a doua.

"Avantajele noastre ca destinaţie de distracţie sunt că în România cluburile sunt deschise până dimineaţa la ora 5-6-7, iar în interiorul lor este permis consumul de băuturi alcoolice până dimineaţa, lucru care este interzis în alte state. De exemplu, în Italia, după ora 2 noaptea nu se mai vând băuturi alcoolice. Preţurile sunt, de asemenea, accesibile. În felul acesta capacităm peste weekend, vineri şi sâmbătă noaptea, hotelurile care sunt lăsate libere de oamenii de afaceri, de cei care vin în delegaţii sau cei care vin cu treburi în capitală în timpul săptămânii", a mai spus oficialul MDRT.

El a spus că promovarea Capitalei ca destinaţie pentru iubitorii de distracţie va începe în scurt timp, astfel încât produsul de city break să fie scos pe piaţă la târgul de la Londra din noiembrie şi la cel de la Berlin, din martie. Secretarul de stat crede că Bucureştiul ar fi mai bine promovat dacă ar avea un brand turistic propriu.

"Bucureştiul are nevoie de un brand turistic propriu şi de aceea asociaţia de promovare a Capitalei trebuie să se ocupe de acest lucru", a încheiat el.

Pentru a transforma Capitala într-o destinaţie turistică, autorităţile trebuie să rezolve mai multe probleme, printre care cea a câinilor vagabonzi şi a hoţilor.

Agenţiile evită să ducă grupurile de turişti străini în Centrul Vechi, atunci când acestea ajung în Bucureşti, din cauza hoţilor de buzunare, care profită de aglomeraţia de pe străzile înguste şi le fură turiştilor, în general persoane în vârstă, portofelele şi camerele foto. Anul trecut au ajuns în Româ­nia aproximativ 1,5 milioane de turişti străini.

Gheorghe Zamfir şi Ivan Patzaichin ar putea promova turismul românesc în străinătate

Naistul Gheorghe Zamfir şi fostul mare sportiv Ivan Patzaichin ar putea promova turismul românesc în străinătate, consideră Cristian Bărhălescu, secretar de stat în MDRT, care crede că notorietatea celor doi ar putea atrage turişti în România. "Ivan Patzaichin este un vector de imagine extrem de important pentru Delta Dunării. Astăzi (n.r.-miercuri) am avut o întâlnire cu el. Dorim o colaborare pentru creşterea notorietăţii Deltei ca destinaţie verde", a spus Bărhălescu.

Decizia ar urma să fie aprobată şi de Consiliul Consultativ al Turismului.

"Un alt nume la care ne gândim este Gheorghe Zamfir. Ne-am putea promova la evenimente pe care le are el, la concertele lui, plus evenimente pe care le creează ministerul, la târguri, să fie luaţi şi Patzaichin, şi Zamfir. Cei doi sunt vectori de imagine şi vor fi susţinuţi financiar de către stat", a mai spus el.

Oficialul MDRT a mai spus că şi-ar dori ca instituţia să lucreze în continuare şi cu foştii mari sportivi Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci şi Ilie Năstase, care au promovat în ultimii ani imaginea turismului românesc. "Este clar, cultura, artiştii, sportivii sunt vectori de promovare în lume, iar adunarea lor şi promovarea prin intermediul acestora nu fac decât bine României. Şi atunci este clar că un vector de imagine bun trebuie păstrat", a adăugat Bărhălescu, citat de Mediafax.

România beneficiază în perioada 2007-2013 de fonduri de promovare turis­tică în valoare de 75 de milioane de euro, bani europeni. Cerererile de finanţare depuse de MDRT pentru promovare până în prezent au o valoare de 54 de milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro