Bursa de Valori Bucureşti înregistra pierderi de peste 1% pe toţi indici, în prima jumătate de oră de tranzacţionare a şedinţei de azi, în condiţiile în care scăderile din pieţele externe au continuat, din cauza ştirii legate de incapacitatea de plată a Dubaiului.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 titluri listate la BVB, scădea cu 1,12%, până la 4.814,78 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 1,34%, până la 2.765,65 puncte. Indicele BET-FI, al celor 5 societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 1,30%, până la 22.950,50 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, cobora cu 1,20%, ajungând la 9.929,25 puncte. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, pierdea 1,23%, până la 464,74 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursă, cobora cu 1,81%, până la 607,28 puncte.
Bursele europene înregistrau scăderi puternice în prima parte a zilei, în contextul în care Dubaiul a anunţat că este în incapacitate de a refinanţa la timp o parte din datorii. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 1,03%, până la 5.140,64 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 1,29%, până la 5.541,83 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 0,69%, până la 3.653,87 puncte.
Emiratul, lovit din plin de criza financiară după ani de boom economic, a anunţat marţi că vrea să ceară creditorilor grupului Dubai World, cel mai mare şi cel mai îndatorat, ce controlează grupul imobiliar Nakheel, să amâne cu 6 luni plata datoriei ajunsă la scadenţă, informează NewsIn.













































