BURSELE DIN LUME Fluctuaţii pe bursele europene, la finele săptămânii trecute

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 17 decembrie 2012

Fluctuaţii pe bursele europene, la finele săptămânii trecute

Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au fluctuat vineri, în condiţiile în care parlamentarii americani au continuat discuţiile pe marginea bugetului SUA.

Titlurile producătorului de echipamente de telefonie "Alcatel-Lucent" SA au urcat cu 7%, la 91,3 eurocenţi. Compania a obţinut o finanţare de 1,6 miliarde euro de la bănci, sumă considerată suficientă pentru revenirea acesteia la profit.

Acţiunile PSA "Peugeot Citroen", cel mai mare constructor auto din Franţa, au crescut cu 1,2%, la 5,26 euro, iar cele ale rivalului mai mic "Renault" SA - cu 1,4%, la 40,80 euro. Avansul a venit în pofida faptului că Asociaţia Producătorilor de Autoturisme din Europa a anunţat că vânzările de profil din Uniunea Europeană au scăzut, în perioada ianuarie - noiembrie 2012, până la cel mai redus nivel din ultimii 19 ani, iar cele mai afectate companii au fost "Peugeot Citroen", "Renault" şi "Fiat" SpA.

Acţiunile "Fiat", cea mai mare companie auto din Italia, au coborât cu 1,9%, la 3,63 euro.

Titlurile "Akzo Nobel" NV, cel mai mare producător mondial de vopsele, au câştigat 7,1%, ajungând la 48,7 euro. Compania a decis să înstrăineze către "PPG Industries" Inc., pe 1,05 miliarde dolari, o divizie a sa din SUA.

Acţiunile gigantului siderurgic "ArcelorMittal" au consemnat un avans de 0,8%, la 12,76 euro. Compania vinde către "Nunavut Iron Ore" Inc. 20% din "Baffinland Iron Mines" Corp. Canada - societatea care controlează proiectul minier Mary River.

Titlurile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, s-au apreciat cu 1,6%, la 43,92 euro, iar cele ale "Société Générale" SA, a doua bancă din ţară, cu 0,4%, la 29,25 euro. Agenţia Fitch Ratings îşi menţine calificativul "AAA" acordat Franţei, însă a avertizat că un vârf de datorii aşteptat în 2014 este limita pe care o acceptă pentru o ţară cu un rating de top.

Indicele FTSE MIB al pieţei din Milano a crescut cu 0,3%, la 15.908,09 puncte, AEX al Bursei din Amsterdam - cu 0,2%, la 344,39, CAC 40 al celei din Paris a rămas aproape nemodificat, la 3.643,28.

Declin în SUA

Acţiunile de pe pieţele americane au scăzut vineri, pe fondul temerilor legate de rezultatul discuţiilor pe marginea bugetului SUA.

Titlurile "Apple" Inc. au coborât cu 3,8%, la 509,79 dolari. UBS AG şi-a redus ţinta de preţ pentru acţiunile companiei la 700 de dolari, de la 780 dolari, în baza îngrijorărilor legate de încetinrea vânzărilor de aparate iPhone şi iPad.

Acţiunile "Pfizer" Inc., cel mai mare producător mondial de medicamente, au pierdut 0,6%, ajungând la 25,18 dolari. Compania ia în calcul lansarea ofertei publice iniţiale a diviziei veterinare "Zoetis" Inc. în ianuarie sau februarie 2013, conform unor surse apropiate situaţiei.

Titlurile companiei de internet "Yahoo!" Inc. au crescut cu 1,5%, la 19,64 dolari. "Yahoo" a recurs la o nouă schimbare la nivelul board-ului său, care presupune plecarea imediată a doi membri, respectiv atragerea lui Max Levchin, co-fondator şi fost director tehnologic la "PayPal".

Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,4%, la 1.413,58 puncte, Dow Jones Indus-trial Average - cu 0,3%, la 13.135,01, Nasdaq Composite - cu 0,7%, la 2.971,34.

Avans în Asia

Cele mai multe dintre acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut vineri, investitorii fiind optimişti în privinţa redresării economiei Chinei.

Titlurile "Agricultural Bank of China" Ltd., a treia instituţie de credit din China, au urcat cu 2,4% la Bursa din Hong Kong, la 3,80 dolari HK, iar cele ale "China Construction Bank" Corp., a doua bancă din ţară, cu 0,8%, la 6,28 dolari HK.

Acţiunile "Gome Electrical Appliances Holding" Ltd., retailer din China, au consemnat un avans de 7,2%, la 89 cenţi HK. Potrivit "Citigroup" Inc., operaţiunile online ale companiei ar putea deveni profitabile în 2014, iar cererea de electrocasnice din China va spori.

Titlurile "Aluminum Corp. of China" Ltd., cel mai mare producător de aluminiu din China, au câştigat 4,3%, ajungând la 3,61 dolari HK.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 0,2%, la 36,07 dolari australieni, iar cele ale "Rio Tinto" Ltd., a doua societate de profil la nivel mondial, cu 0,4%, la 63 de dolari australieni. În acelaşi domeniu, acţiunile "Newcrest Mining" Ltd. au avut o cotaţie de 23,85 dolari australieni, mai mare cu 1,3% comparativ cu sesiunea bursieră din ziua precedentă.

Acţiunile producătorului nipon de electronice "Sony" Corp. s-au apreciat cu 2,3%, la 906 yeni, iar cele ale producătorului de cipuri "Renesas Electronics" Corp. - cu 3,1%, la 300 de yeni.

Acţiunile "Sharp" Corp., producător japonez de televizoare, au crescut cu 7,6%, la 269 yeni. Japan Securities Finance Co. a informat că ar putea stabili limite pentru tranzacţiile cu acţiuni "Sharp".

Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a urcat cu 0,7%, la 22.605,98 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,01%, la 4.583,11, Nikkei 225 al celei din Tokyo a scăzut cu 0,1%, la 9.737,56.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb