Bursele europene au închis luni în creştere după acordul SUA-China

A.B.
Internaţional / 12 mai 2025

Bursele europene au închis luni în creştere după acordul SUA-China

Pieţele bursiere europene au încheiat şedinţa de luni pe plus, după anunţul Casei Albe potrivit căruia Statele Unite şi China au convenit reducerea tarifelor vamale, transmite Reuters, care afirmă cele ce urmează.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a urcat provizoriu cu 1,1%, acţiunile din sectorul minier înregistrând o creştere de aproape 5%, conducând avansul. În Marea Britanie, FTSE 100 a crescut cu 0,6%, în timp ce CAC 40 al Franţei s-a apreciat cu 1,4%, iar DAX-ul german a avansat cu 0,2%.

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat luni că discuţiile cu China au fost "foarte productive".

Acordul privind suspendarea majorităţii tarifelor pentru o perioadă de 90 de zile semnalează o detensionare a relaţiilor comerciale dintre cele mai mari două economii ale lumii, potrivit sursei citate.

Pieţele bursiere americane au deschis puternic în creştere, iar bursele din regiunea Asia-Pacific au avansat, în urma declaraţiilor Casei Albe din cursul zilei de duminică privind încheierea unui "acord comercial" cu China.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb