Abonament gratuit

Bursele europene încep săptămâna cu scăderi, petrolul atinge minimul ultimilor 18 ani

M.G.
Piaţa de Capital /

Bursele europene încep săptămâna cu scăderi, petrolul atinge minimul ultimilor 18 ani

Bursele europene se tranzacţionau în scădere luni, la primele ore de tranzacţionare, îngrijorările privind impactul economic al pandemiei de coronavirus intensificându-se în condiţiile în care mai multe ţări au extins măsurile de carantină iar închiderea economică din regiune ar putea dura câteva luni, relatează Reuters.

Indicele pan-european STOXX 600 era în scădere cu 0,9% la două ore de la deschidere, în timp ce indicele sectorului bancar marca o depreciere de 2,7%, pierderea totală din luna martie fiind de aproape 30%. Banca Centrală Europeană (BCE) a cerut recent instituţiilor de credit de pe continent să anuleze distribuirile de dividende.

Indicele FTSE 100 al bursei londoneze afişa la ora 12:30 o scădere de 0,4%, întimpce la Milano deprecierea era de 0,2% iar la Paris de 0,8%. Indicele DAX al bursei de la Frankfurt era în scădere cu 0,1% iar IBEX 35 de la Madrid cu 1,6%.

"Vorbim şi de o marcare a profitului după raliul de săptămâna trecută, dar unii investitori se întreabă de asemenea dacă măsurile de stimulare vor avea succes", a declarat Jakob Christiansen, analistşef la Danske Bank, pentru Reuters.

Scăderea pieţelor europene vine după ce bursele asiatice au avut un parcurs negativ, cu scăderi care au atins 4,85% la Mumbai, 1,57% la Tokyo şi 1,49% la Hong Kong. Referinţa pieţei din Australia a făcut în schimb divergenţă şi a crescut 6,56%, cea mai mare apreciere zilnică din ultimele decenii, în ciuda intensificării ritmului noilor infecţii cu coronavirus, indicând gradul încă ridicat de volatilitate din pieţe. Indicele ASX All Ordinaries a suferit o pierdere de 27% de la maximul istoric atins în 20 februarie.

"Suntem pe cale să intrăm într-un vortex de încasări negative, date economice slabe şi falimente", adaugă Stephen Innes, trader la Axicorp.

La Bucureşti, indicele principal BET marca la două ore şi jumătate de la deschidere o scădere de 0,7% în condiţiile unui rulaj de 8 milioane de lei.

Totodată, preţul petrolului a scăzut cu 8% luni, la minimul ultimilor 18 ani. Petrolul sortiment Brent a scăzut la 22 de dolari barilul în această dimineaţă, în timp ce petrolul american tip WTI a ajuns să coste 20 de dolari/baril. Analiştii spun că piaţa este inundată de petrol, oferta fiind mult peste cererea ce a fost afectată sever de pandemia de coronavirus.

Dolarul american a revenit de asemenea pe creştere, marcând un plus de 0,6% în faţa euro şi lirei sterline. Marea Britanie a devenit vinery prima economie dezvoltată care a suferit o reducere a ratingului suveran din cauza coronavirusului, după o decizie similar luată de S&P înceea ce priveşte Mexicul.

La New York, în pre-market, cotaţiile futures pe principalii indici se tranzacţionau în scădere cu 0,5% indicând o deschidere negativă în sesiunea oficială de tranzacţionare.

Indicele Dow Jones a sărit la deschidere cu 1.130,26 puncte, sau cu 6,08%, la 19.722,19.

S&P 500 a deschis în creştere cu 107,04 puncte, sau cu 4,78%, la 2.344,44, iaindicele Nasdaq Composite a căpătat un plus de 335,47 puncte, sau 4,89%, la 7.196,15 la deschidere.

Creşterile burseloramericane vin pe fondulmajorărilorînregistrate de pieţele europene marţi, cu creşteriputernice de 5 - 8%, darşi de celeasiatice.

Petrolul a crescut cu 2,11%, la 27,6 dolari barilul, iar petrolul american WTI a scăzut uşor, cu 0,43%, la 23,26%.

Volatilitatea extremă a dominat ultimele săptămâni de pe pieţele de capital internaţionale în condiţiile în care iminenţa unei noi recesiuni globale în prima jumătate a anului a devenit realitate.

Ziarul BURSA

14 august

Citeşte Ziarul BURSA din 14 august

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

13 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8344
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0836
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4894
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3431
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.5118

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie