Crypto

BURSELE LUMIIBursele europene au scăzut, aşteptând decizia de politică monetară a Fed

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 28 ianuarie

Bursele europene au scăzut, aşteptând decizia de politică monetară a Fed

Pieţele acţiunilor din Europa au urmat un curs negativ ieri, în aşteptarea deciziei de politică monetară a băncii centrale americane (Fed).

Borsa Italiana

- Titlurile grupului bancar italian UniCredit SpA au coborât cu 1,5%, la 7,63 euro la ora locală 16.34. Banca îl va numi director general pe Andrea Orcel, fostul şef al diviziei de investiţii al grupului elveţian UBS AG, conform unor surse citate de Reuters.

- În acelaşi sector, acţiunile Intesa Sanpaolo SpA au pierdut 2,4%, atingând 1,80 euro la ora 16.36.

- Indicele FTSE MIB a scăzut cu 1,7%, la 21.619,03 puncte la ora 16.36.

Deutsche Börse

- Acţiunile companiei auto germane Bayerische Motoren Werke AG (BMW) au înregistrat un minus de 1,7%, la 70,87 euro la ora 16.22. Uniunea Europeană a aprobat, marţi, un plan care prevede acordarea de ajutoare de stat unor companii precum Tesla şi BMW, pentru susţinerea producţiei de baterii destinate vehiculelor electrice, ajutând blocul comunitar să reducă importurile şi să concureze cu liderul acestei industrii, China.

- Indicele DAX a coborât cu 1,8%, la 13.616,37 puncte la ora 16.23.

London Stock Exchange

- Titlurile companiei farmaceutice anglo-suedeze AstraZeneca Plc au pierdut 2,8%, atingând 7.728 pence la ora 15.39. Compania - acuzată în Europa de întârzieri în livrarea vaccinului său împotriva Covid-19 - s-a retras ieri de la o reuniune organizată de Uniunea Europeană, în contextul în care Bruxellesul a contestat justificările prezentate de laboratorul britanic.

- Indicele FTSE 100 a coborât cu 1,5%, la 6.553,20 puncte la ora 15.40.

New York Stock Exchange

Bursele din SUA au scăzut ieri dimineaţă, din cauza temerilor legate de întârzierile în distribuţia vaccinurilor împotriva Covid-19.

- Acţiunile grupului petrolier ExxonMobil Corp. s-au depreciat cu 2,1%, la 44,89 dolari la ora locală 10.13, cele ale Chevron Corp. - cu 1,9%, la 87,66 dolari. S&P Global Ratings a avertizat, marţi seara, că ar putea retrograda calificativele unor giganţi precum Exxon Mobil şi Chevron în săptămânile următoare, din cauza unor riscuri mai mari asociate cu schimbările climatice.

- Titlurile grupului 3M Co. au urcat cu 2,8%, la 180,80 dolari la ora 10.16. Preşedintele grupului, Mike Roman, anticipează o cerere ridicată pentru măştile faciale N95 în 2021 (produse de 3M), chiar dacă există speranţe că distribuirea vaccinurilor pentru Covid-19 va atenua pandemia. Grupul 3M a început să mărească producţia de măşti N95 în urmă cu un an.

- La ora 10.17, indicele Dow Jones Industrial Average a coborât cu 1,4%, la 30.507,65 puncte, S&P 500 - cu 1,5%, la 3.793,35.

Nasdaq

- Acţiunile gigantului tehnologic Apple Inc. au câştigat 0,08%, ajungând la 143,28 dolari la ora 10.18. Compania repară trei vulnerabilităţi ale sistemelor de operare folosite de iPhone şi iPad (iOS 14.4 şi iPad OS 14.4). Cele mai recente update-uri ale sistemelor de operare vin să rezolve grave probleme de securitate.

- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 1,1%, la 13.483,63 puncte la ora 10.20.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au avut o traiectorie mixtă ieri, după ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a modificat în urcare estimările pentru expansiunea economiei globale în 2021, anticipând că marile bănci centrale îşi vor menţine politicile de dobânzi până în 2022.

- Titlurile producătorului auto japonez Nissan Motor Co. au crescut cu 0,7%, la 542 yeni. Compania a anunţat ieri că toate vehiculele sale noi de pe pieţele cheie vor fi parţial sau complet electrificate până la începutul anului 2030, într-o încercare de a îndeplini obiectivul privind zero emisii până în 2050. Pieţele cheie ale Nissan sunt Japonia, China, Statele Unite şi Europa.

- Indicele Nikkei 225 a câştigat 0,3%, atingând 28.635,21 puncte.

Seoul Stock Exchange

- Acţiunile producătorului sud-coreean de electronice Samsung Electronics Co. au consemnat un declin de 1,3%, la 85.600 woni, cele ale companiei auto Hyundai Motor Corp. - de 2,4%, la 245.500 woni, pe fondul vânzărilor de titluri din partea investitorilor străini.

- Indicele Kospi a coborât cu 0,6%, la 3.122,56 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile companiei petroliere Oil Search Ltd. au coborât cu 3,3%, la 4,16 dolari australieni, după ce aceasta a raportat scăderea cu aproape 42% a veniurilor sale în ultimul trimestru din 2020.

- Acţiunile Fortescue Metals Group Ltd. s-au depreciat cu 6,4%, la 23,68 dolari australieni, în contextul scăderii cotaţiilor minereului de fier, respectiv în aşteptarea raportării rezultatelor financiare ale companiei miniere.

- Indicele S&P/ASX 200 a scăzut cu 0,7%, la 6.780,60 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

01 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4299
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6469
Gram de aur (XAU)Gram de aur227.1710

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro