Abonament gratuit

BURSELE LUMIICurs mixt pe bursele europene şi americane

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier /

Curs mixt pe bursele europene şi americane

Bursele din Europa au urmat un curs mixt vineri, după ce Germania a raportat stagnarea economiei sale, investitorii fiind totodată atenţi la evoluţiile legate de epidemia de coronavirus.

Deutsche Börse

- Titlurile constructorului auto german Volkswagen AG au scăzut cu 1,1%, la 171,40 euro. Compania a informat că a propus suma de 830 milioane euro pentru a pune capăt unei acţiuni colective în justiţie, demarată de clienţii germani care vor să obţină despăgubiri în urma scandalului Dieselgate.

- Indicele bursier DAX a coborât cu 0,009%, la 13.744,21 puncte.

London Stock Exchange

- Acţiunile Royal Bank of Scotland Group Plc au pierdut 6,8%, ajungând la 213,10 pence. Banca nu va mai utiliza acest nume la nivelul grupului, după 293 de ani, şi va adopta brandul NatWest, care provine de la National Westminster Bank, pe care RBS a cumpărat-o în anul 2000 şi care este mult mai populară în sondajele de opinie privind satisfacţia clienţilor din Marea Britanie.

- Titlurile AstraZeneca Plc au consemnat un minus de 4,3%, la 7.300 pence. Compania farmaceutică a informat că profitul său operaţional de bază a scăzut în ultimul trimestru din 2019.

- Indicele FTSE 100 a scăzut cu 0,6%, la 7.409,13 puncte.

Euronext Paris

- Acţiunile companiei auto franceze Renault SA au coborât cu 0,9%, la 34,50 euro. Societatea a raportat prima sa pierdere anuală din ultimul deceniu şi a redus estimările privind marja sa de profit în 2010.

- Indicele CAC 40 s-a depreciat cu 0,4%, la 6.069,35 puncte.

SIX Swiss Exchange

- Titlurile grupului Nestle SA, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de dulciuri, cafea şi mâncare pentru animale de companie, au urcat cu 2,7%, la 107,56 franci. Compania a anunţat, vineri, vânzări de 92,6 miliarde franci elveţieni pentru 2019, în creştere cu 1,2%, de la 91,4 miliarde franci în 2018, în timp ce perspectiva pentru 2020 arată un avans continuu al vânzărilor organice.

- Indicele SMI a crescut cu 0,3%, la 11.128,61 puncte.

New York Stock Exchange

Bursele americane au avut, la rândul lor, un curs mixt vineri, în urma publicării unor date privind consumul din SUA, respectiv a rezultatelor anunţate de unele companii.

- Titlurile grupului auto italiano-american Fiat Chrysler Automobiles NV s-au depreciat cu 1,3%, la 13,27 dolari. Compania a suspendat operaţiunile la uzina sa de asamblare din Serbia, din cauza lipsei de componente produse în China, în urma epidemiei de coronavirus.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a coborât cu 0,09%, la 29.398,08 puncte, S&P 500 a urcat cu 0,2%, la 3.380,16.

Nasdaq

-Acţiunile Facebook Inc. au înregistrat un plus de 0,5%, la 214,18 dolari. Reţeaua de socializare online are o nouă aplicaţie. Aceasta se numeşte Hobbi şi este pentru hobby-uri, ajutând la documentarea proiectelor personale.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,2%, la 9.731,18.

Tokyo Stock Exchange

Pe pieţele din Asia, acţiunile au crescut vineri, în majoritate, în baza speranţelor legate de faptul că guvernele vor constitui provizioane ca să reducă impactul epidemiei de coronavirus asupra economiilor lor.

- Acţiunile Toshiba Corp. au urcat cu 2,3%, la 3.610 yeni, deşi producătorul japonez de electronice a raportat o pierdere de 145,626 miliarde yeni (1,326 miliarde de dolari) pentru cele nouă luni încheiate la data de 31 decembrie 2019.

- Titlurile Nissan Motor Co. au pierdut 9,6%, atingând 514 yeni, după ce compania auto niponă şi-a redus cu mai bine de 40% estimările privind profitrul său operaţional anual.

- Indicele Nikkei 225 a scăzut cu 0,6%, la 23.687,59.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile companiei petroliere australiene Beach Energy Ltd. au coborât cu 1,4%, la 2,11 dolari australieni, cele ale rivalei Woodside Petroleum Ltd. - cu 2,7%, la 32,83 dolari australieni, deşi cotaţiile de pe piaţa de profil au urmat un curs pozitiv în cea de-a doua parte a zilei de vineri. În acelaşi domeniu, titlurile Santos Ltd. au înregistrat un minus de 0,5%, la 8,19 dolari. Declinul a fost generat de faptul că Agenţia Internaţională a Energiei se aşteaptă, anul acesta, la prima scădere a cererii de petrol din ultimul deceniu.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,4%, la 7.130,20 puncte.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS