BURSELE LUMIIOptimism pe bursele internaţionale, în aşteptarea vaccinului împotriva Covid-19

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier /

Optimism pe bursele internaţionale, în aşteptarea vaccinului împotriva Covid-19

Noi recorduri pe pieţele americane

Pieţele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, în condiţiile în care alianţa Pfizer/BioNTech a solicitat, pe acest continent, autorizarea condiţionată a vaccinului său împotriva Covid-19.

Borsa Italiana

- Titlurile companiei auto italo-americane Fiat Chrysler Automobiles NV s-au apreciat cu 1,4%, la 13,24 euro la ora locală 16.26. Până la finalul anului viitor, 60% dintre maşinile Fiat vor fi electrificate, fie hibride, fie complet electrice, a anunţat Luca Napolitano, şeful brandurilor Fiat, Lancia şi Abarth pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

- Acţiunile grupului bancar italian UniCredit SpA s-au depreciat cu 9,3%, la 7,84 euro la ora 16.17. Directorul general al UniCredit, Jean Pierre Mustier, se va retrage din funcţie la încheierea mandatului său, în aprilie 2021. Preşedintele desemnat al băncii, Pier Carlo Padoan, şi consiliul de administraţie vor căuta, la nivel intern şi extern, un înlocuitor al lui Mustier.

- Indicele FTSE MIB a urcat cu 0,3%, la 22.120,89 puncte la ora 16.28.

Deutsche Börse

- Acţiunile producătorului auto german Daimler AG au înregistrat un avans de 1,7%, la 57,42 euro la ora 16.14. Compania le va acorda angajaţilor germani un "bonus de pandemie" de 1.000 de euro pentru compensarea costurilor personale generate de achiziţia măştilor şi de lucrul de acasă.

- Indicele DAX a crescut cu 0,8%, la 13.397,40 puncte la ora 16.15.

London Stock

Exchange

- Acţiunile companiei petroliere BP Plc au urcat cu 3,7%, la 256,80 pence la ora 15.31, cele ale grupului anglo-olandez de profil Royal Dutch Shell Plc - cu 2,8%, la 1.307 pence. Membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) au ajuns luni la un consens larg asupra necesităţii de prelungire cu trei luni a măsurilor actuale de reducere a producţiei, începând din ianuarie, dacă aliaţii lor din grupul OPEC+ vor susţine decizia.

- Indicele FTSE 100 a crescut cu 2%, la 6.388,48 puncte la ora 15.32.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au urcat ieri dimineaţă, indicele major Dow Jones înregistrând noi valori record, în baza aş­teptărilor legate de vaccinul împo­triva coronavirus.

- Acţiunile companiei farmaceutice Pfizer Inc. s-au apreciat cu 5,3%, la 40,32 dolari la ora locală 10.18. Pfizer şi partenerul său german BioNTech SE au anunţat că au depus o cerere de autorizare condiţionată a vaccinului lor împotriva Covid-19 în Uniunea Europeană, la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), exprimându-şi speranţa distriburii vaccinului până la sfârşitul lunii.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 1,4%, la 30.056,89 puncte la ora 10.20, S&P 500 - cu 1,5%, la 3.674,33.

Nasdaq

- Acţiunile gigantului tehnologic Apple Inc. au consemnat un plus de 2,9%, la 122,55 dolari la ora 10.21, deşi autoritatea de reglementare a pieţei şi concurenţei din Italia îi aplică o amendă semnificativă, de 10 milioane de euro.

- Titlurile BioNTech au urcat cu 0,4%, la 124,75 dolari la ora 10.22, pe fondul anunţului mai sus menţionat.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 1,2%, la recordul de 12.342,61 puncte la ora 10.23.

Tokyo Stock

Exchange

Bursele din Asia au urcat ieri, în baza unor date pozitive privind evoluţia economiei Chinei şi a speranţelor legate de un viitor vaccin împotriva Covid-19.

- Titlurile Fanuc Corp., producător nipon de roboţi industriali, s-au apreciat cu 3,1%, la 26.150 yeni, cele ale producătorului de utilaje grele Komatsu Ltd. - cu 2,7%, la 2.610 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a urcat cu 1,3%, la 26.787,54 puncte.

Seoul Stock

Exchange

- Acţiunile producătorului sud-coreean de electronice Samsung Electronics Co. au câştigat 1,7%, ajungând la 67.800 de woni. Compania ar putea renunţa anul viitor la gama sa de telefoane premium Galaxy Note, conform unor surse citate de Reuters.

- Indicele Kospi a crescut cu 1,7%, la 2.634,25 puncte.

Sydney Stock

Exchange

- Acţiunile Commonwealth Bank of Australia s-au apreciat cu 1,5%, la 80,25 dolari australieni, cele ale National Australia Bank - cu 0,7%, la 23,04 dolari australieni, după ce Reserve Bank of Australia (banca centrală) a decis, în ultima sa reuniune din acest an, să-şi menţină măsurile de politică monetară.

- Titlurile Westpac Banking Corp. au urcat cu 0,8%, la 20,28 dolari australieni, în pofida acuzaţiilor conform cărora banca a încălcat standardele de lichiditate în ultimii doi ani.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 1,1%, la 6.588,50 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

15 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0172
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5274
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4853
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.4568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro