BURSELE LUMII Pieţele de acţiuni revin pe curs pozitiv

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 septembrie

Pieţele de acţiuni revin pe curs pozitiv

Bursele europene au crescut ieri, după trei zile de declin, pe măsură ce vânzarea masivă de obligaţiuni la nivel global s-a atenuat.

Euronext Paris

- Acţiunile Soitec SA au urcat cu 10,6%, la 123,85 euro la ora locală 15.52. Producătorul francez de materiale pentru cipuri şi-a majorat perspectivele de creştere a veniturilor pentru al doilea trimestru al anului fiscal 2027 (50% faţă de anul precedent, comparativ cu previziunea anterioară de 30%).

- Indicele CAC 40 a scăzut cu 0,1%, la 8.270,42 puncte la ora 15.54.

Deutsche Börse

- Titlurile Volkswagen AG s-au apreciat cu 1,8%, la 75 de euro la ora 15.57. Consiliul de Supraveghere al companiei auto germane este aşteptat să voteze astăzi trei planuri de restructurare.

- Acţiunile Deutsche Telekom AG, cea mai mare companie germană de telefonie, au urcat cu 1,9%, la 28,98 euro la ora 15.57, după apariţia informaţiei potrivit căreia Elliott a acumulat o participaţie în aceasta.

- Indicele DAX a crescut cu 0,6%, la 25.989,46 puncte la ora 15.58.

Euronext Brussels

- Acţiunile Sofina SA au consemnat un plus de 4%, ajungând la 250 de euro la ora 15.58, după ce holdingului belgian de investiţii a anunţat creşterea valorii activelor sale nete în prima jumătate din 2026.

- Indicele BEL 20 a crescut cu 0,8%, la 5.873,72 puncte la ora 16.00.

Borsa Italiana

- Titlurile Lottomatica Group SpA au urcat cu 5,1%, la 24,05 euro la ora 16.10. Casa de pariuri italiene a anunţat, miercuri, achiziţia Cersa din Spania.

- Indicele FTSE MIB a crescut cu 0,4% la 52.000,61 puncte la ora 16.10.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au crescut ieri dimineaţă, pe măsură ce randamentele obligaţiunilor au scăzut.

- Titlurile companiei petroliere Chevron Corp. au urcat cu 0,5%, la 212,73 la ora locală 10.39. Chevron a anunţat miercuri o investiţie de 7 miliarde de dolari în Venezuela, prin care intenţionează să-şi majoreze producţia din această ţară la 600.000 de barili pe zi până în 2031, de la circa 280.000 de barili pe zi în prezent, conform CNBC.

- Acţiunile Uber Technologies Inc. au coborât cu 0,9%, la 75,79 dolari la ora 10.41. Compania de comenzi de taxi a anunţat miercuri că va elimina 10% din forţa sa de muncă, potrivit CNBC.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,7%, la 53.443,92 puncte la ora 10.42, S&P 500 - cu 0,5%, la 7.702 puncte.

Nasdaq

- Titlurile Meta Inc. au urcat cu 3%, la 610,46 dolari la ora 10.43. Acordul de 18 miliarde de dolari încheiat de Meta Platforms în procesul privind efectele reţelelor sociale asupra minorilor i-ar putea permite companiei să accelereze lansarea unor noi produse bazate pe inteligenţă artificială, consideră analiştii Morgan Stanley, potrivit CNBC.

- Acţiunile Tesla Inc. au câştigat 5,9%, ajungând la 378,04 dolari la ora 10.43. Compania era aşteptată să organizeze ieri în Austin, Texas, un eveniment dedicat Cybercab, primul său vehicul proiectat exclusiv pentru conducere autonomă, conform Reuters.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,7%, la 26.394,79 puncte la ora 10.45.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut ieri, în majoritate, odată cu declinul preţului petrolului.

- În acest context, acţiunile companiei aeriene japoneze ANA Holdings Inc. au înregistrat un plus de 1,2%, la 2.977 yeni, cele ale Japan Airlines Co. - de 1%, la 2.957 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a scăzut cu 0,2%, la 64.214,48 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile Regis Healthcare Ltd. au coborât cu 26,7%, la 4,30 dolari australieni. Operatorul australian de îngrijire a vârstnicilor a informat că majorarea cu 2,55% a preţului de pornire al Clasificării Naţionale Australiane pentru Îngrijirea Vârstnicilor la 303,19 de la 295,64 dolari australieni pe rezident pe zi, efectuată de guvern începând cu 1 octombrie, este mult sub inflaţia costurilor din sector.

- Titlurile companiei petroliere Santos Ltd. au scăzut cu 0,4%, la 8,28 dolari australieni, după ce aceasta a anunţat că a început injectarea apei de mare la situl de foraj Nanushuk-B al proiectului său Pikka de pe versantul nordic al Alaskăi, cu rate de injecţie care au ajuns la aproximativ 40.000 de barili pe zi, în urma testelor de performanţă reuşite.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,5%, la 9.020,10 puncte.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb