BVB Acţionarii aşteaptă rezultatele de la jumătatea anului ale "Petrom" Bucureşti

Valentina Cosma
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 august 2006

Valoarea totală trasferată ieri la Bursă a scăzut cu -5% faţă de cea din şedinţa anterioară, ridicându-se la 21.429.385 lei, adică 6 milioane euro. Volumul total transferat a suferit o scădere mai mare, de -24%, ajungând la 32.708.145 titluri.

Cei care au crescut au fost indicii bursieri, care au încheiat toţi şedinţa pe plus, chiar dacă aprecierea nu a fost de proporţii. Cel mai mult a câştigat indicele care urmăreşte evoluţia preţurilor celor mai lichide zece acţiuni cotate, BET, cu +0,95%. Acesta a fost urmat de indicele care urmăreşte evoluţia preţurilor tuturor acţiunilor cotate, BET C cu +0,88%, şi indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare BET FI cu 0,68%.

Cel mai transferat emitent a fost ieri "Petrom" Bucureşti (simbol SNP). S-au transferat 12.576.500 titluri SNP, care au însumat 7.077.185 lei. Până la sfârşitul şedinţei, acţiunile au cumulat o apreciere de +2,73%. Cotaţia acţiunilor SNP a crescut în mijlocul şedinţei, iar ultimul transfer s-a făcut la preţul maxim de ieri (0,57 lei).

La o diferenţă mare faţă de liderul "Petrom" s-au situat titlurile SIF 2 "Moldova". Cu titlurile SIF 2 s-au realizat tranzacţii în valoare de 3.164.790 lei. Acţiunile s-au transferat între 2 şi 2,05 lei/acţiune, iar cotaţia a început să crească, spre mijlocul şedinţei.

Silviu Turc, de la SSIF "Broker", apreciază că şedinţa de ieri a fost una liniştită, după scăderile înregistrate marţi. Nu s-au înregistrat surprize pe nici un titlu. De notat ar fi însă că acţiunile SNP au fost cele mai lichide, întâmplare care are legătură cu faptul că astăzi urmează să fie făcute publice rezultatele financiare pe primul semestru ale companiei "Petrom" Bucureşti. Brokerii se aşteaptă ca aceste rezultate să fie bune. Silviu Turc a comentat că speră ca titlul SNP să mai crească, dacă rezultatele comunicate vor fi favorabile. Domnia sa a mai adăugat că a mai scăzut şi presiunea care o exercita acel pachet de 8% destinat salariaţilor, care s-a amânat pentru anul viitor. În sesiunea de ieri SIF-urile s-au aflat într-o fază de cumulare, a apreciat domnul Turc.

Ieri s-au transferat 6.330.000 acţiuni "Rompetrol Rafinare" Constanţa (RRC), care au revenit din nou pe creştere (+1,19%). Cotaţia lor a variat între 0,084 şi 0,086 lei/acţiune.

"Flamingo Internaţional" Bucureşti

Acţiunea "Flamingo Internaţional" (FLA) pare nehotărâtă. După ce marţi a înregistrat cea mai mare creştere dintre toate titlurile, ieri a scăzut cel mai mult, cu -3,78%. Au fost transferate 33.000 acţiuni FLA, care au însumat 11.782,5 lei. Silviu Turc ne-a mărturisit că nu urmăreşte cu interes acţiunea, mai ales că pe primul semestru al acestui an, societatea a înregistrat o pierdere de -6.143.237 lei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb