BVB Bursa a crescut uşor, lichiditatea - în scădere

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 martie 2012

Bursa a crescut uşor, lichiditatea - în scădere

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,17%, în linie cu bursele externe, însă recuperarea a venit pe o lichiditate în scădere şi asigurată în proporţie de 55% de tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP).

Astfel, piaţa a recuperat o parte din corecţia înregistrată luni, când a coborât cu 2,7%, influenţată în principal de scăderea acţiunilor Băncii Transilvania (-6,17%), Fondul Proprietatea (-3,86%) şi OMV Petrom (-3%).

Gabriel Necula, broker la Alpha Finance, a declarat: "Revenirea pieţei locale este destul de slabă, chiar dacă bursele externe se află în zona maximelor atinse acum două săptămâni. Pentru moment, numărul redus al investitorilor face ca evoluţia pieţei să fie accentuată de volume foarte reduse. Nu cred că aceste mişcări pot fi foarte concludente pentru a anticipa trendul pe termen mediu şi cred că majoritatea investitorilor aşteaptă un semnal clar venit de pe pieţele externe, dacă acestea vor depăşi zona de maxim sau vom asista la o zonă de top urmată de o corecţie semnificativă".

Acţiunile celor trei companii au revenit pe verde încă din primele minute ale şedinţei de marţi, însă acţiunile Băncii Transilvania şi titlurile OMV Petrom au trecut de câteva ori pe scădere uşoară, în timp ce acţiunile Fondului Proprietatea au avansat cu peste 1,5%.

La închiderea pieţei principale, acţiunile Băncii Transilvania erau în creştere cu 0,94%, iar titlurile OMV Petrom se plasau cu 0,23% sub închiderea zilei precedente. Acţiunile băncii şi ale companiei petroliere au înregistrat rulaje apropiate, de 953.000 de lei şi, respectiv, 1 milion de lei.

Titlurile Fondului Proprietatea au urcat cu 1,79%, la 0,57 lei, pe cel mai mare rulaj din piaţă, de 12 milioane lei. Aceste acţiuni au asigurat peste jumătate din lichiditatea bursei, de 21,7 milioane lei. "Volatilitatea FP este datorată creşterilor abrupte de la începutul anului. Când trendul este accelerat este absolut normal să vedem corecţii semnificative într-un termen foarte scurt şi, prin urmare, acţiunile Fondului Proprietatea înregistrează osclaţii asemănătoare titlurilor vizate cu precădere de speculatori. Din păcate, specificul pieţei locale transformă orice acţiune într-una speculativă. Atunci când sentimentul este optimist majoritatea investitorilor cumpără, iar când lucrurile încep să scârţâie cei mai mulţi vând", a afirmat brokerul, citat de Mediafax.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 0,53%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,21% sub finalul şedinţei de luni.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,32%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,18%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Recuperarea pieţei a venit în cadrul unor transferuri cu volume reduse de acţiuni, în valoare de 21,7 milioane lei (5 milioane euro). Suma este cu 37% mai redusă decât rulajul şedinţei precedente, de 34,6 milioane lei (7,9 milioane euro).

Titlurile Transelectrica vor reveni astăzi la tranzacţionare la BVB.

Titlurile Oltchim (OLT) au înregistrat cea mai vizibilă corecţie din piaţă, de 10,52%, influenţate de unele marcări de profituri, realizate de speculatori. Aceste acţiuni au ajuns la 1,199 lei, pe un rulaj de 294.000 de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb