Abonament gratuit

BVBBursa îşi continuă timid raliul, pe volume în scădere

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Bursa îşi continuă timid raliul, pe volume în scădere

Jeroen Blokland, Robeco: "Atât timp cât stimulii de sprijinire a economiilor continuă, se pare că există puţine lucruri ce pot opri creşterea pieţelor" 

Mişcarea de recuperare a căderii pieţei, din perioada februarie - martie a acestui an, a continuat şi săptămâna trecută, toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) înregistrând avansuri ale cotaţiilor în ultimele cinci zile de tranzacţionare, cea mai ridicată fiind marcată de BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, care s-a apreciat cu 3,05%, la 1.695,18 puncte.

Indicele BET, ce include cele mai lichide şaptesprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 1,27%, la 8.701,29 puncte, în timp ce indicele extins BET-XT, ce reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră, s-a apreciat cu 1,65%, la 799,52 de puncte, avansuri totuşi sub cele din săptămâna anterioară, când coşurile de acţiuni au marcat salturi chiar şi de 5-6%.

A fost o evoluţie preluată din pieţele internaţionale, punctează echipa de la Prime Transaction în ultimul său raport săptămânal, adăugând că, în plan extern, principalele pieţe au cunoscut creşteri pe fondul relaxării restricţiilor impuse în privinţa COVID-19, a redeschiderii economiilor, precum şi a stimulilor financiari anunţaţi, care au depăşit aşteptările investitorilor.

În Statele Unite, indicele Dow Jones Industrial Average a marcat o creştere de 3,75%, săptămâna trecută, în timp ce S&P 500 s-a apreciat cu 3,01%, iar Nasdaq Composite a avut un salt de 1,77%.

De partea cealaltă a Atlanticului, indicele STOXX 600 a crescut cu cu 3%, în vreme ce DAX 30 al bursei din Frankfurt a urcat cu 4,63%, iar pentru FTSE 100 al pieţei londoneze, aprecierea a fost de 1,39%.

La finele săptămânii trecute s-a marcat o nouă etapă în conflictul dintre Statele Unite şi China, preşedintele american Donald Trump cerând adminstraţiei sale să elimine tratamentului special de care beneficiază Hong Kong-ul, ca reacţie la planul Beijing-ului de a impune o nouă lege de securitate naţională fostei colonii britanice.

În plus, Trump a anunţat restricţii de intrare pe teritoriul american a studenţilor chinezi, a cerut o anchetă cu privire la companiile din China listate în SUA şi a anunţat încetarea relaţiei dintre ţara sa şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe care a acuzat-o încă de la începutul pandemiei de Covid-19 că este prea indulgentă cu Beijing-ul.

Totuşi, pieţele din Statele Unite au ignorat acest lucru, S&P 500 apreciindu-se vineri cu 0,48%, în timp ce Nasdaq Composite a avut un salt de 1,29%.

"Cele mai multe active de risc sunt conduse doar de stimuli", a declarat Jeroen Blokland, manager de portofoliu multi-active de la Robeco, citat MarketWatch, cu trimitere la propunerea Comisiei Europene de săptămâna trecută privind constituirea unui fond de 750 miliarde de euro destinat susţinerii economiilor din UE, peste cele circa trei trilioane de dolari aprobate de autorităţile din SUA în ultimele două luni - cu indicaţii că vor mai urma şi alte injecţii de bani în economie.

"Atât timp cât acest lucru continuă, se pare că există puţine lucruri ce pot opri creşterea pieţelor", a adăugat Jeroen Blokland.

La Bucureşti, acţiunile Banca Transilvania (TLV), cele mai tranzacţionate titluri de la BVB şi cea mai bine clasată companie a pieţei noastre de capital din indicele MSCI Frontier Markets, au marcat un avans de 5,48%, la 2,04 lei.

Creşterea preţului acţiunii instituţiei de credit nu a fost însoţită, însă, de o lichiditate pe măsură, în doar două din cele cinci şedinţe bursiere de săptămâna trecută volumul depăşind cu puţin media zilnică a ultimei luni, ceea ce reflectă interesul relativ redus al participanţilor pieţei faţă de acţiunea TLV, săptămâna trecută.

De altfel, îndeosebi după anunţarea rezultatelor primului trimestru, când banca din Cluj şi-a diminuat profitabilitatea cu 40% (în contextul constituirii unor provizioane), acţiunile TLV nu au găsit drumul în sus, în ton cu piaţa, titlurile oscilând în ultima lună într-o consolidare îngustă (situată între 1,9 lei şi 2,05 lei), pe volume relativ reduse.

Totuşi, pe termen lung, atât prin lichiditate cât şi prin modul în care îşi răsplăteşte investitorii, Banca Transilvania rămâne una dintre cele mai atractive acţiuni de la BVB, iar în acest an a trecut peste recomandarea BNR şi pe lângă acţiuni gratuite, în luna octombrie va aloca şi dividende, din profitul anului trecut.

Titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), cealaltă bancă din indicele BET, s-au apreciat cu 2,93%, la 11,94 lei, pe fondul unor rulaje scăzute în raport cu media zilnică a ultimei luni.

Precum acţiunile TLV, nici titlurile BRD nu au dezvoltat un raliu după căderea din februarie - martie, dar spre deosebire de banca din Cluj, instituţia cu acţionariat majoritar francez nu va distribui dividende în acest an, chiar la solicitarea celor de la Societe Generale.

Fără oscilaţii importante ale cotaţiei petrolului, preţul acţiunii OMV Petrom (SNP) a urcat cu doar 0,44% săptămâna trecută, la 0,344 lei, pe volume relativ reduse.

De altfel, după creşterile susţinute din urmă cu două săptămâni, preţurile titlurilor companiilor energetice şi de utilităţi au avut evoluţii mai temperate, astfel încât indicele BET-NG a avut săptămâna trecută un avans de numai 0,37%, până la 686,63 puncte, pe volum redus faţă de media săptămânală a anului.

Cu un avans de 3,45%, până la 300 de lei, acţiunile Transgaz (TGN) au avut cea mai bună evoluţie dintre principalele titluri ale emitenţilor de utilităţi şi energie, săptămâna trecută, la polul opus aflându-se titlurile Romgaz (SNG), a căror cotaţie a scăzut cu 3,48%, până la 30,5 lei.

Companiile ce au statul drept acţionar majoritar este posibil să acorde dividende suplimentare, în condiţiile în care li s-a cerut să prezinte planurile de investiţii pentru următorii cinci ani, ulterior urmând ca executivul să ia o decizie privind posibilităţile acestora de a face distribuţii în plus faţă de cele deja aprobate pentru acest an.

Acţiunile Alro Slatina (ALR) s-au apreciat cu 7,21%, în ultimele cinci zile de tranzacţionare, la 1,785 lei, într-o săptămână în care cotaţia aluminiului a urcat cu 2,85% la Bursa de Metale din Londra.

Totuşi, pe termen mediu şi lung, cotaţia ALR se află pe un trend descendent, creionat din a doua parte a anului 2018, iar pentru primul trimestru din 2020, combinatul din Slatina şi-a adâncit rezultatul negativ la 110 milioane de lei, faţă de nouă milioane pierdere în primele trei luni din 2019.

Impulsionat în primul rând de acţiunile SIF Transilvania (SIF3), indicele financiar BET-FI s-a apreciat cu 2,22%, săptămâna trecută, până la 44.087,07 puncte.

Evoluţia titlurilor societăţii din Braşov vine în condiţiile în care acţiunile SIF3 au fost suspendate de la tranzacţionare între 22 aprilie şi 25 mai, din pricina neclarităţilor privind conducerea SIF-ului.

În ziua reluării tranzacţionării, acţiunile SIF3 s-au apreciat cu 14,01%, la 0,358 lei, avans apărut probabil şi pe fondul dividendului de 0,0355 lei, cu randament de circa 11% (n.r. faţă de cotaţia SIF3 din data de 22 aprilie, de 0,314 lei), cel mai mare din indicele BET-FI.

Acţiunile SIF Transilvania au încheiat săptămâna la 0,362 lei, echivalentul unei creşteri de 15,29% faţă de cotaţia din data de 22 aprilie.

La polul opus din cadrul indicelui BET-FI s-au aflat titlurile Fondul Proprietatea (FP), a căror cotaţie a scăzut cu 2,36%, la 1,24 lei, pe fondul unui volum preponderent în linie cu media ultimei luni de tranzacţionare.

Dacă preţurile acţiunilor per ansamblu şi-au continuat crereşterile săptămâna trecută, lichiditatea nu a urmat acelaşi curs. Valoarea transferurilor realizate la BVB în ultimele cinci sesiuni bursiere a fost de 218,24 milioane de lei, puţin peste cele 212,19 milioane de lei de săptămâna anterioară, circa 13% din rulaj provenind dintr-o ofertă publică realizată cu acţiunile TeraPlast (TRP), între cumpărători găsindu-se fonduri de pensii administrate de NN Group şi Allianz-Ţiriac.De asemenea, valorea transferurilor este cu mult sub cea aferentă săptămânilor din februarie şi martie când cotaţiile au suferit picaje dramatice, pe fondul unor valori tranzacţionate de peste 450 milioane de lei.

Se spune că piaţa de capital reflectă aşteptările investitorilor privind evoluţia economiei pentru următoarele circa şase luni de zile, iar în acest moment, privind graficele principalelor burse din lume, se pare că se mizează preponderent pe o recuperare a economiei în formă de V, cu revenirea veniturilor şi profiturilor companiilor din anul trecut în 2021 sau 2022.

Pe de altă parte, există analişti care sunt de părere că optimisul prezent în pieţe, alimentat îndeosebi de măsurile monetare şi fiscale fără precedent de susţinere a economiilor, este exagerat, iar efectele pandemiei vor avea în realitate un impact mai profund şi de o durată mai îndelungată decât se estimează acum, ceea ce înseamnă că, probabil, vom mai asista la scăderi semnificative ale cotaţiilor în pieţele de acţiuni.

Pe lângă pandemie şi tensiunile în creştere dintre SUA şi China, finalul lui mai şi începutul lunii iunie sunt marcate de proteste violente pe străzile oraşelor din Statele Unite, ciocniri între manifestanţi şi poliţie, precum şi sute de arestări, după ce George Floyd, un bărbat afro-american neînarmat, a murit în timp ce era imobilizat de poliţie în Minneapolis.

Cel puţin iniţial, evenimentele nu au avut un impact mare asupra pieţelor, ieri, la ora 17:00 (ora ţării noastre), indicele Dow Jones Industrial Average afişa o scădere 0,11%, în timp ce S&P 500 era în apreciere cu 0,04%, iar pentru Nasdaq Composite creşterea era de 0,13%.

Bursa de Valori Bucureşti, împreună cu alte burse din Europa, între care şi cea din Frankfurt, au fost închise, în data de 1 iunie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. pana la finalul lunii Iunie 2020 incepe coborarea, nu-l ascultati pe nea caisa de la Robeco

    1. nu mai poate sa coboare decit putin, apoi urca vertiginos pe baza banilor aruncati din cer !

      protestele de acum din SUA sunt o super-trambulina pentru un val 2 artificial indus de covid 19 in SUA- acela va fi momentul cand piata va da nas in nas cu realitatea. E o chestiune de 2-3 saptamani.

      Dincolo de banii tipariti. Si mitul asta al banilor tipariti are si el finalul sau. Uita-te la dinamica datoriei SUA. Dolarul e deschis cat de curand unei foarte mari surprize - in jos, nu in sus.  

      speculeaza neica la bursa si umple pusculita de banet (daca tot stii mai bine ca tataie Soros)

      dupa aia vino si povesteste la lume (peste 2-3 saptamani) da pana atunci lasa-ne!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConference on E-learning - Tips&Tricks
Cabinet de avocatservicii curatenie