BVB "Rompetrol Rafinare" - cel mai tranzacţionat titlu, ieri, la Bursă

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 ianuarie 2006

Şedinţa bursieră de ieri a fost una de tatonare din partea investitorilor. Brokerii pun evoluţia de ieri pe seama aşteptării contractului de privatizare al BCR, care s-a anunţat că va fi făcut public astăzi. Totuşi, în piaţă investitorii au fost mai activi la vînzare decît la cumpărare, indicii bursieri avînd evoluţii contrare. În timp ce indicele BET a înregistrat o scădere cu 0,83% faţă de nivelul anterior, celălalt indice bursier BET-FI a crescut uşor, cu 0,77% pe fondul intervenţiei cumpă-rătorilor în ultimele minute ale sesiunii bursiere. Valoarea totală a tranzacţiilor a însumat ieri cu puţin peste 49 de milioane de RON, din care 445.743 RON a reprezentat o tranzacţie cu obligaţiuni.Cel mai tranzacţionat emitent de la prima categorie a fost ieri SNP "Petrom", cu un rulaj de peste 7,5 milioane de RON, respectiv jumătate din rulajul categoriei. Cotaţia titlurilor la finalul zilei a fost de 0,6 RON/acţiune, în scădere cu 4% faţă de nivelul precedent. După ce a atins minimul zilei de 0,5950 RON/acţiune, cotaţia şi-a revenit urcînd pînă la cursul de închidere al zilei. Sectorul bancar nu a înregis-trat fluctuaţii mari de curs, deşi pînă în a doua parte a şedinţei, majoritatea acţiunilor au înregistrat scăderi de preţ. Cursul acţiunilor "Banca Transilvania" s-a menţinut la valoarea din ziua anterioară, de 1,4300 RON/acţiune, aces-ta fiind şi maximul din sesiunea bursieră de ieri. Lichiditatea a fost una modestă, tranzac-ţionîndu-se 2,7 milioane de titluri, în valoare de 3,9 milioane de RON. Cît priveşte acţiunile celuilalt emitent din sectorul bancar, BRD, cursul titlurilor a scăzut cu 0,6% comparativ cu cel de luni pînă la nivelul de 16 RON/acţiune. Pe parcursul şedinţei bursiere, cotaţia a atins minimul de 15,9 RON/acţiune, după care a urcat către preţul de închidere. Rulajul perfectat cu acţiunile BRD a fost de 1,8 milioane de RON.

Cel mai tranzacţionat titlu SIF a fost ieri SIF3 "Transilvania", cu o valoare de 6,9 milioa-ne de RON. În prima parte a zilei, acţiunile SIF3 au des-chis pe creştere, continuînd această evoluţie, după care vînzătorii au intervenit în piaţă. Cotaţia titlurilor SIF3 a atins maximul zilei de 2,3 RON/acţiune, după care în partea a doua a şedinţei aceasta a scăzut pînă la 2,28 RON/acţiune. Cursul la închiderea zilei a depăşit cu 1,3% nivelul din şedinţa anterioară.

Cel mai tranzacţionat emitent de ieri a fost "Rompetrol Rafinare", cu o valoare transferată de 8,3 milioane de RON. În ciuda audierii de la Parchet a preşedintelui Dinu Patriciu, cumpărătorii au fost activi, conducînd la creşteri ale preţului pînă la maximul zilei de 0,12 RON/titlu. Preţul de închidere a fost de 0,1180 RON/titlu, cu 2,6% mai mare decît cel de luni.

"Compa" Sibiu

Brokerii consideră că o evoluţie oarecum ciudată au avut-o ieri acţiunile "Compa" Sibiu. Ieri a fost ultima zi în care inves-titorii puteau cumpăra acţiuni pentru a beneficia de efectele majorării de capital social. Majorarea se face cu aport în numerar, la preţul de 0,1 RON/acţiune, iar perioada de subscriere este 30 ianuarie -2 martie. Acţionarii companiei sibiene au hotărît dublarea capitalului social. La finalul zilei, cotaţia acţiunilor a fost de 2,16 RON/acţiune, în scădere cu 1,8% faţă de cea precedentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb